Gigi Becali i-a luat apărarea lui Florin Costea în fața lui Ilie Stan, după ce jucătorul a plecat de pe banca în minutul 80 al meciului cu Rapid, supărat că nu a fost introdus pe teren. Ilie Balaci crede că niciunul dintre frați nu s-a integrat în echipa Stelei. „Minunea Blondă” nu uită cum au părăsit cei doi Universitatea Craiova.
„Problema mare la Florin este că va fi foarte greu psihic să treacă peste accidentul suferit, încă nu este pregătit. În ceea ce-l privește pe Mihai cred că este pus să joace în poziții aiurea, pentru că el este vârf de atac, și acolo e mult prea înghesuit.
Au talent dar le lipsește un pic caracterul. În momentul în care Craiova a fost dezafiliată și ei au avut posibilitatea să plece, ei au făcut-o în secunda doi. Trebuia să mai aștepte trei luni și apoi să se ducă la patronul care i-a plătit cu sute de mii de euro până atunci și să îi ceară voie să plece. De aia i-am spus lui Adrian că, dacă ar fi vreodată să lucrez la Craiova, niciunul nu se mai întoarce la echipa. Adrian încă i-ar mai vrea, ar renunța și la bani pentru ei”, a declarat Ilie Balaci la sptfm.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER