Încă o suspendare pentru Becali**: 12 luni și amendă 300.000 RON

This browser does not support the video element.

Președintele Comisiei de Disciplină a LPF, Ion Neagu a declarat
că finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a mai primit o suspendare
de 12 luni și o amendă de 300.000 de lei, pe lângă cea de 6 luni și
150.000 de lei de săptămâna precedentă.

„Gigi Becali a fost sancționat cu 12 luni de suspendare și 300.000
de lei penalitate financiară pentru jigniri repetate la adresa
conducerii LPF și a membrilor Comisiei din cadrul Ligii”, a spus
Ion Neagu pentru Mediafax

Liga Profesionistă de Fotbal s-a sesizat din oficiu privind
declarațiile lui Gigi Becali la adresa conducerii LPF și a
membrilor Comisiilor din cadrul LPF.

Ion Neagu a precizat că Gigi Becali are la dispoziție două zile
pentru a face recurs la decizia Comisiei de Disciplină după ce i se
va comunica decizia.

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a mai fost suspendat,
săptămâna trecută, de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste
de Fotbal (LPF) pe o perioadă de șase luni și a primit o amendă în
valoare de 150.000 de lei, pentru declarații jignitoare la adresa
managerului general al FC Dinamo, Florin Prunea.

Publicat: 21 04. 2010, 18:08
Actualizat: 21 04. 2010, 21:29