Steaua are cel mai slab atac dintre toate echipele care se bat pentru un loc în cupele europene. Roș-albaștrii au înscris 26 de goluri în 20 de etape, iar eficiența scăzută este și o consecință a ineficacității lui Tatu, unul dintre titularii din atac. În aceste condiții, Ilie Stan va lua primele măsuri și a hotărât scoaterea brazilianului de pe lista titularilor.
Fotbalistul adus la echipă în această vară de Mihai Stoica a marcat de numai două ori în acest campionat, în primele două etape, și va fi ținut rezervă pentru prima dată de când a ajuns la Steaua. După ce a fost criticat în mai multe rânduri de fani și după ce l-a exasperat pe Ilie Stan prin numărul mare de ratări, Tatu va începe meciul cu Astra, de duminică, pe banca de rezerve. În locul acestuia pe postul de atacant va intra Florin Costea, cel care a fost folosit în ultimele partide pe banda stângă a liniei mediane.
Dodel va reveni pe postul lui Scoaterea lui Leandro Tatu în afara primului „11” îl ajută pe Ilie Stan să rezolve una dintre cele mai mari dileme ale acestui început de retur, mai precis „indicațiile” venite din lojă cu privire la folosirea simultană a cuplului Tănase – Costea. ProSport a aflat că Dodel va reveni pe postul dictat de Gigi Becali, mijlocaș stânga, în timp ce Costea cel mare va urca în atac și va avea rol de al doilea vârf, în cuplu cu Rusescu. Pentru oltean nu este o premieră, el evoluând în această poziție și la Universitatea Craiova, atunci când era al doilea atacant după Mihai Costea. O altă variantă pe care Ilie Stan ar putea să o încerce ar fi folosirea lui Machado în atac, însă fotbalistul adus de la „U” Cluj nu este pe placul lui Gigi Becali.
Câte goluri au marcat atacanții Stelei în acest sezon Raul Rusescu 11 goluri 1710 minute Mihai Costea 7 goluri 1761 minute Leandro Tatu 3 goluri 2062 minute Florin Costea 2 goluri 837 minute Gabriel Machado (venit în iarnă) niciun gol 90 de minute
1 milion de euro valorează Leandro Tatu, conform celor de la transfermarkt.com
134 de zile au trecut de la ultima reușită a lui Tatu în tricoul Stelei, gol marcat în victoria cu 4-2 în fața celor de la Maccabi Haifa
25 de partide a jucat Leandro Tatu pentru Steaua în toate competițiile, brazilianul fiind titular în 24 dintre acestea
4 goluri a marcat Tatu pentru Steaua în acest sezon, două reușite fiind în Liga I și două în Europa League
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER