Încă trei jucători de la FCSB pot să-l trădeze pe Gigi Becali! Unul e titular și a intrat în ultimele luni de contract | SPECIAL
Gigi Becali poate avea noi probleme, toate acestea după ce Cristi Bălgrădean, un om de bază în primul 11 al FCSB-ului, i-a trădat pe vicecampionii României pentru a merge la CFR Cluj din vară.
După Cristi Bălgrădean, încă trei jucători pot să-l trădeze pe Gigi Becali
Cristi Bălgrădean a semnat cu CFR Cluj, informație dezvăluită de ProSport.ro, după ce a intrat în ultimele luni de contract cu gruparea finanțată de Gigi Becali. Goalkeeperul în vârstă de 31 de ani nu este singurul care s-a aflat în situația de a semna cu o altă echipă.
După Cristi Bălgrădean, încă trei jucători din lotul antrenat de Bogdan Argeș Vintilă ar putea să o ”trădeze” pe vicecampioana României în această perioadă, iar unul dintre aceștia este titular în primul 11 al formației roș-albastre.
Gnohere, Soiledis și Momcilovic pot călca pe urmele lui Bălgrădean
Aris Soiledis, Harlem Gnohere și Marko Momcilovic au intrat în ultimele luni de contract cu FCSB și pot semna cu orice echipă doresc, iar în vară să meargă acolo, exact ca în cazul lui Cristi Bălgrădean. Conform site-ului transfermarkt.com, cei trei jucători de la FCSB își termină înțelegerile cu echipa patronată de Gigi Becali pe 30 iunie 2020.
Ce au făcut cei 3 jucători pentru FCSB:
- Harlem Gnohere – a ajuns la FCSB pe 6 ianuarie 2017 și i se termină contractul pe 30 iunie 2020. Atacantul în vârstă de 32 de ani a jucat în 115 meciuri pentru vicecampioana României și a dat 51 de goluri. Gigi Becali a plătit pentru transferul său de la Dinamo 250.000 de euro.
- Aris Soiledis – Gigi Becali l-a cumpărat de la FC Botoșani cu 75.000 de euro în august 2019, iar contractul fundașului stânga grec se termină la finalul sezonului 2019 – 2020. Până în prezent a jucat în 19 meciuri pentru vicecampioana României și a dat un gol.
- Marko Momcilovic – fundașul sârb în vârstă de 32 de ani a ajuns la FCSB în ianuarie 2016 și gruparea roș-albastră a plătit 250.000 de euro în schimbul transferului său de la Pandurii Târgu Jiu. Acesta a jucat în 96 de meciuri pentru FCSB, a dat 9 goluri și a oferit 9 pase decisive.