„Încă un an fără cupe europene ar fi la limita suportabilului”
Vacanța s-a terminat! Cele 18 cluburi din Liga I sunt gata de noul sezon și toate au un obiectiv care trebuie îndeplinit. Vezi ce și-a propus fiecare echipă pentru ediția de campionat 2008-2009, direct de la oficialii competitoarelor.
La "raport" vine finanțatorul celor de la Universitatea Craiova, Adrian Mititelu.
"Ar fi descurajator să nu jucăm în Europa, nu o catastrofă"
Patronul Universității anunță că alb-albaștrii au acumulat suficientă maturitate și experiență pentru a-și propune o clasare care să-i asigure o participare în cupele europene, la sfârșitul acestui sezon:
"Pentru noul sezon, Craiova își propune să demonstreze că a progresat foarte mult, că a devenit o echipă aproape redutabilă. Ne-am asumat niste responsabilitați atunci când am demarat acest proiect numit „Universitatea Craiova” și ne dorim să îl ducem la capăt cu succes. Ne dorim măcar o participare în Cupa UEFA. Ce s-ar întâmpla dacă nu am reuși? Prefer să nu mă gândesc la așa ceva, nu ar fi o catastrofă, dar ar fi descurajator. Oricum, este dureros faptul că au trecut mulți ani de când nu am mai jucat în cupele europene, e la limita suportabilului"
Â
"Craiova s-a întărit cel mult dintre echipele Ligii I"
Finanțatorul "juveților" spune că este dispus să facă orice sacrficiu pentru ca Universitatea să își îndeplinească obiectivele și a precizat că a refuzat 12 milioane de euro pentru cinci jucători olteni:
"Nu pot să spune cine s-a întărit cel mai mult pentru că așa-zisele echipe mari din Liga I au cumpărat jucători de valori exagerate de presă. Pot spune că noi ne-am întărit cel mai mult, prin faptul că am refuzat 12 milioane de euro pentru 5 jucători. Avem în lot cinci jucători de 12 milioane, cine a cumpărat de atâția bani?"
Â
"
În sezonul trecut m-a deranjat foarte mult demagogia anumitor conducători"Patronul Științei se așteaptă la un sezon în care numeroasele erori de arbitraj din ediția precedentă a Ligii I să nu se mai repete.
"În sezonul trecut m-a deranjat foarte mult demagogia anumitor conducători, erau frecvent avantajați, dar pozau în ipostaze de osândiți.
Mă tem de arbitraje în acest an, sezonul trecut am fost poate cea mai dezavantajată echipă a Ligii I, iar în retur s-au întâmplat multe lucruri dubioase. Este timpul ca Mircea Sandu să intervină. Nu știu cine va luat titlul, la fel cum nu știu cine va retrograda, abia după patru-cinci etape ne vom face unele idei", a spus Adrian Mititelu pentru www.prosport.ro.
"Nu se poate face performanță cu ajutorul departamentului „butoane”, cei ce s-au slujit de ele vor plăti tribut în cupele europene"
Â
Â
Articol scris de Marian Ionică