Încă un brazilian? Carlao, aproape de Rapid

Rapid vrea să-l aducă pe atacantul brazilian Carlos Alexandre de
Souza Silva „Carlao” (24 de ani) de la Uniao Leiria, care are o
clauză de reziliere de 4 milioane de euro!

De serviciile jucătorului sud-american s-a interesat în iarnă și
Sporting Lisabona, dar fotbalistul a refuzat să plece. După ce l-au
adus de la Leiria pe Cassio, rapidiștii vor să mai facă încă o
tranzacție cu gruparea portugheză și vor să-l împrumute pentru un
sezon, cu opțiune de cumpărare, pe Carlos Alexandre de Souza Silva
„Carlao”.

Atacantul brazilian a avut o evoluție foarte bună în returul
campionatului 2008-2009, când a reușit să marcheze 12 goluri în 12
meciuri, însă în sezonul trecut nu a putut repeta evoluția bună,
înscriind doar nouă goluri. Leiria speră ca, prin împrumutul în
România, jucătorul să-și revină. Afacerea s-ar putea realiza în
zilele următoare, mai ales că relațiile dintre cele două cluburi
sunt foarte bune după ce giuleștenii l-au cumpărat pe golgheterul
din sezonul trecut, Cassio Barbosa.

Publicat: 27 07. 2010, 09:08
Actualizat: 27 07. 2010, 09:12