Încă un egal în Antalya pentru Viitorul!** Golurile constănțenilor au fost marcate de doi puști de 17 ani
După ce remizase duminică în compania sârbilor de la Rad Belgrad (0-0), jucătorii formației FC Viitorul au susținut, joi seară, al doilea meci de pregătire în cadrul stagiului din Antalya. Formația pregătită de Cătălin Anghel a întâlnit pe RNK Split (Croația, locul 6), partida încheindu-se la egalitate, 2-2 (0-1).
Croații au deschis scorul în min.17, prin Galovic, care a reluat cu capul în urma unei lovituri de colț. Constănțenii au forțat egalarea până la pauză, însă Cârstocea (min.29, finalizare din 6m anticipată de portarul Zagorac), Albu (min.32, șut de la 20m reținut de portar) și Gavra (min.43, finalizare puțin pe lângă poartă de la 25m) au greșit ținta.
Juniorii Mitriță și Târnovan au ieșit la rampă după pauză
Repriza secundă s-a jucat la o singură poartă, cea a croaților, Viitorul punând stăpânire pe joc. Efectele s-au văzut imediat pe tabelă și juniorul Ionuț Mitriță (17 ani) a restabilit egalarea în min.55, când a finalizat din careu după o pasă a lui Cristocea. Același Mitriță a fost la un pas de a-și trece echipa în avantaj în min.61, dar a fost anticipat de portarul Zagorac în situație de unu la unu! În min.76 Benzar a executat înșelător o lovitură liberă, însă Puțanu nu a ajuns la întâlnirea cu balonul în fața porții. Eforturile constănțenilor s-au materializat în min.76, când un alt junior de 17 ani, Alexandru Târnovan, a șutat imparabil de la 25 și mingea s-a oprit în vinclul porții croate. Scorul final avea să fie 2-2 pentru că Barisic a punctat din apropiere în min.87 și a salvat o remiză pentru RNK Split. Meciul s-a disputat la baza sportivă Papillon, din Belek.
Au evoluat pentru FC Viitorul: Vâtcă, Bejan, Mladen, Turcu, Dică, Lazăr, Nikolov, Vaștag, Albu, Cârstocea, Gavra. Au mai jucat după pauză: Șerban, Larie, Puțanu, Toșca, Țîru, Târnovan, Benzar, Tănase, Rusu, Mitriță, Cristocea.
Următorul meci de verificare al constănțenilor din Antalya va avea loc duminică (3 februarie), în compania lui Hradec Kralove (Cehia, locul 13).
Sursa foto: www.academiahagi.ro