Dan Petrescu vrea să construiască la Târgu Mureș o echipă de titlu, dar primul sezon se anunță dificil, chiar dacă vicecampioana e destul de activă pe piața transferurilor. După Bumba, Zicu și Feussi, și Laszlo Sepsi și-a anunțat despărțirea de ASA.
În ultimele zile, informațiile privindu-l pe fundașul stânga au fost contradictorii. Inițial s-a discutat că acesta are ofertă din Germania, pentru ca apoi mai multe surse să indice faptul că va semna prelungirea cu Târgu Mureș. În cele din urmă. Sepsi s-a înțeles cu Nurnberg, unde va activa pentru următoarele trei sezoane.
„Mulțumesc ASA Târgu Mureș! Mulțumesc tuturor care au fost alături de echipă în cele două sezoane care le-am petrecut la Târgu Mureș.. mulțumesc Consiliului de Administrație… mulțumesc tuturor colegilor… mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din stafful tehnic, medical și cel administrativ… și nu în ultimul rând mulțumesc suporterilor minunați care mi-au strigat numele de atâtea ori pe stadion și care au fost mereu alături de echipă! Vă doresc în continuare mult succes și să fiți campioni!!! Am ales o nouă provocare în cariera mea și pentru următoarele trei sezoane voi fi componentul echipei 1 FC Nurnberg!„, a afirmat Sepsi, potrivit paginii de Facebook a clubului ASA.
Nurnberg a ocupat locul 9 în ultimul sezon din 2.Bundesliga, dar are ca obiectiv promovarea în prima ligă germană în stagiunea viitoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER