Adnan Aganovic este aproape de un transfer în Belgia, la Royal Excel Mouscron, echipă antrenată de Mircea Rednic. Mijlocașul croat nu mai este dorit la Steaua și va fi lăsat să plece liber de contract.
Aganovic este unul dintre jucătorii cărora Reghecampf le-a transmis că nu mai fac parte din planurile sale. Însă jucătorul în vârstă de 29 de ani are în continuare o cotă bună, deși n-a avut o primă parte de campionat prea bună. Mircea Rednic a dezvăluit că a negociat cu Aganovic și acesta urmează să se transfere la Mouscron în zilele următoare: „Da, suntem în discuții cu Aganovic, suntem în discuții. De aceea nu s-a dus la Viitorul, el vrea să vină. Zilele următoare o să se facă transferul. Nu știu de ce nu s-a impus la Steaua, acolo au fost multe schimbări în lot. Nu vreau să vorbesc de ce nu a reușit la Steaua”, a declarat Mircea Rednic la DigiSport.
Antrenorul lui Mouscron, ultimul loc în campionatul Belgiei, a rememorat și momentul în care Aganovic l-a impresionat. S-a întâmplat în perioada în care Mircea Rednic era antrenor la Dinamo, iar Aganovic juca pentru ALE Limassol.
„Când eram în Cipru cu Dinamo l-am văzut. Stătea cu noi în hotel și am avut ocazia să îl urmăresc la două meciuri. Are calități, are experiență, acum sper să se înțeleagă financiar cu conducerea noastră. De la Steaua va pelca, nu-i pune nimeni vreo piedică”, a mai spus Rednic.
Alex Chipciu și Nicușor Stanciu (ambii Anderlecht) sunt alți doi steliști care au ales să-și continue carierele în campionatul Belgiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER