Chiar dacă pentru campionatele puternice din Vest perioada de mercato s-a încheiat, se mai pot face transferuri în Europa de Est, acolo unde campionatele încă nu s-au reluat.
După ce Daniel Oprița, Milan Perendija și Vladimir Bozovic au părăsit Liga 1 pentru a semna cu Mordovia Saransk, echipă antrenată de Dorinel Munteanu, iată că un alt jucător ar putea face pasul spre Rusia.
Alexandru Tudose, căpitanul celor de la Gloria Bistrița, și-a depus memoriu la Comisia de Soluționare a Litigiilor din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal și a devenit jucător liber de contract. El solicită plata salariilor restante și încetarea raporturilor contractuale.
Fundașul este în discuții avansate cu cei de la Torpedo Moscova, echipă cu care s-ar putea înțelege zilele următoare.
Torpedo Moscova evoluează în liga secundă din Rusia și ocupă locul 12 după finalul turului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER