Fernando Boldrin a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren în derby-ul Steaua – Dinamo 1-1. Prestația fostului mijlocaș al Astrei l-a impresionat și pe Basarab Pandurii, care este de părere că ar trebui naturalizat.
Boldrin a lăsat în meciul cu Dinamo impresia că este una dintre cele mai inspirate mutări făcute de Steaua în această vară. Mijlocașul de 27 de ani a controlat foarte bine mijlocul terenului și a fost implicat în fazele de atac ale Stelei. În partea a doua, când Reghecampf l-a introdus și pe Achim, Boldrin a avut mai multă libertate de mișcare și a fost tot mai periculos pentru poarta lui Dinamo.
Jocul său foarte bun l-a făcut pe Basarab Panduru să și-l dorească la echipa națională. Analistul Dolce Sport este de părere că Boldrin este un jucător de care România are nevoie: „Boldrin e un jucător de calitate. Noi avem nevoie la națională de jucători de calitate la mijloc. Dar, ca să ajungă la națională, trebuie să fie naturalizat și să-și dorească să devină cetățean român, că ați văzut că Takayuki sau Teixeira nu sunt de acord să joace pentru o altă țară”, a declarat Panduru la Dolce Sport.
Șansele ca Fernando Boldrin sunt însă foarte mici, deoarece condițiile pentru acordarea cetățeniei române sunt foarte drastice. Un cetățean străin care-și dorește cetățenia română trebuie să facă dovada că are de peste 8 ani domiciliul în țara noastră. Perioada scade la 5 ani, dacă este căsătorit cu o persoană care este deja cetățean român. În plus, trebuie să cunoască limba română, istoria și imnul. Boldrin joacă în România din anul 2014, când a semnat cu Chiajna.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER