Valentin Iliev nu-și va mai prelungi contractul cu Steaua. Anunțul a fost făcut astăzi chiar de Meme Stoica, managerul grupării din Ghencea. Acesta susține că fundașul bulgar a ajuns deja la un acord cu un alt club, dar n-a dat însă numele echipei. „Iliev nu va rămâne la Steaua. I s-a terminat contractul și are o ofertă pe care o va accepta”, a spus astăzi Meme Stoica. Presa din Bulgaria speculează însă că oferta în cauză este la ȚSKA Sofia, club de care este foarte atașat și acolo unde este foarte iubit de suporteri.
Site-ul Sportal.bg susține că sunt șanse mari ca Iliev să se întoarcă „acasă”: „A fost de mai multe ori aproape de a reveni la ȚSKA, dar acum este foarte probabil ca acest lucru să se întâmple”, scrie sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER