Încă un motiv pentru situația în care au ajuns „câinii”:** „E o echipă de duzină! Asta se întâmplă dacă a ajuns un stelist să conducă Dinamo!”
Dinamo și Rapid se vor întâlni în această seară, de la ora 21:30 pe Național Arena, într-un meci considerat de mulți drept „derby-ul răniților”, dată fiind situația celor două echipe în Liga 1.
Dănuț Lupu, care a activat la amebele cluburi, crede că toate problemele la Dinamo au început din cauză că la conducerea clubului este um stelist, cu referire la Dragoș Săvulescu.
„Dinamo e o echipă de duzină. În loc de campionat, văd că se bate pentru locurile 6-10. Asta se întâmplă dacă a ajuns un stelist, la Săvulescu mă refer, să conducă pe Dinamo. Apoi, mai e și chestia asta cu ținutul la infinit în post a acestui „grande allenatore” Bonetti. Auzi la el, pierde cu Bistrița și spune că a făcut o mare partidă! Înseamnă că noi, toți ceilalți dinamoviști, am văzut altceva. În plus, el cere răbdare. Păi, la Dinamo se cer rezultate, nu răbdare. Se vede însă că mulți nici nu știu ce înseamnă cu adevărat clubul Dinamo.
Giuleștenii n-au echipă rea. Spre deosebire de Dinamo, care n-a mai făcut un transfer adevărat de nu mai țin minte de când, Rapid a mai luat unul-doi jucători de calitate. Dar acum și ei sunt într-o pasă proastă, nu joacă nimic. Am mai spus-o și o repet: Neluțu Sabău nu era antrenor pentru Rapid. Acolo sunt mereu probleme cu banii și Neluțu, care mi-a fost coleg de echipă și la Dinamo, și la Rapid, nu era genul de om care să se certe toată ziua cu patronul pentru drepturile jucătorilor. Probabil că acest lucru s-a reflectat și în evoluția slabă a echipei.” a spus Dănuț Lupu pentru Libertatea.
Fostul internațional consideră că ambele echipe sunt slăbite din cauza situației în care se află după înfrângerile suferite pe teren propriu.
„Este un derby al răniților. Sunt varză amândouă echipele. Și fizic, și psihic și ce vrei tu! Nici Dinamo, nici Rapid n-au jucat nimic în ultima etapă și nu dau semne de revenire. Nici nu știi, ca microbist, ce să spui despre un astfel de meci în acest moment în care ambele echipe sunt la pământ. Poate să iasă orice.
Dacă rămânea Neluțu Sabău, îmi doream să câștige Rapidul. Așa, ca dinamovist, vreau să bată Dinamo. Oricum, după cum joacă, ambele echipe îmi dau senzația că se bat ca să prindă locul 10. Păcat de suporterii pe care-i au, dar sezonul acesta să zică mersi dacă vreuna dintre ele ajunge într-o cupă europeană.” a mai spus Lupu.