Nu e prima dată când Gigi Becali spune că îl dorește pe Dinu Gheorghe în fruntea clubului Steaua. Cei doi au mai discutat despre o asemenea mutare acum două sezoane, dar nu s-au pus de acord din cauza autorității depline pe care o dorea „Vamă”. Dacă Becali ar fi acceptat ca Dinu Gheorghe să aibă mână liberă, președintele ar fi venit atunci alături de Gheorghe Hagi la Steaua. Dar această variantă poate fi viabilă și în perioada următoare.
Gigi: „Suporterii îl acceptă” În direct, ieri, la Fanatik, Gigi Becali a aruncat bomba: „Să vă spun la cine m-am gândit să-l pun manager general în locul lui Meme, pentru că mi-am dat seama că până la urmă avem nevoie de un astfel de om. Ei bine, Dinu Gheorghe! Da, nu vă mirați! Am vorbit și cu Dinu «Vamă», am vorbit și cu galeria. Suporterii mi-au zis că nu a înjurat niciodată Steaua, că e dinamovist, că e rapidist, dar a respectat întotdeauna Steaua. Este profesionist, știe meserie. Dinu «Vamă» n-a zis nimic, a mai trecut de două ori trenul pe lângă el. Eu ziceam toate lucrurile alea rele despre el că era la Copos angajat. Eu n-am mințit nimic, Copos așa mi-a zis atunci despre Dinu Gheorghe”, a precizat Becali. El făcea referire la duelul verbal avut de cei doi la TV în urmă cu peste o săptămână, când fostul președinte rapidist i-a spus că ar fi bine să taie o oaie, iar stelistul a ripostat prin cuvinte ce nu pot fi reproduse. Borcea i-a spus că tratează cu Badea Dar oferta pe care Gigi Becali vrea să i-o facă lui Dinu Gheorghe vine într-un moment interesant, pentru că tot ieri fostul conducător de la Rapid s-a întâlnit și cu Nicolae Badea. „Eu l-am sunat azi (n.r. – ieri) pe finul meu, Cristi Borcea, să-i spun că vreau să-l aduc la Steaua pe «Vamă», dar el mi-a replicat: «Băi, nașule, ești nebun? Păi, tocmai trebuie să se întâlnească cu Badea să negocieze venirea la Dinamo». Ei, cu atât mai bine! „, a povestit Becali la Fanatik. Dinu Gheorghe a mai fost în discuții pentru a veni la Steaua acum două sezoane și ar fi făcut acest lucru împreună cu Gheorghe Hagi, numai că el i-a cerut mână liberă lui Becali, lucru cu care acesta nu a fost de acord. Surse din anturajul lui Becali susțin că nici acum nu s-ar agrea venirea lui „Vamă” la Steaua și spun unii că ar putea avea soarta fostului manager Mihai Stoica.
Dacă Dinu „Vamă” nu se urcă în acest tren, în viața lui n-o să mai prindă vreunul la Steaua Gigi Becali, finanțator Steaua
PONTUL PROSPORT – „Câinii” au șanse mari să-l ia În ciuda declarațiilor lui Becali, Dinu Gheorghe are șanse infime de a ajunge la Steaua, pentru că nu e dorit de cei din anturajul patronului. Mai multe șanse ar avea să se întoarcă la Rapid, lângă Răzvan Lucescu. Varianta cea mai probabilă e Dinamo, acolo unde Cristi Borcea a fost încet, dar sigur îndepărtat de lângă echipă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER