Încă un scandal!** Cel mai bogat patron din Liga 1 acuzat violent: „Foștii securiști se pricep acum și la arbitraje”
Adrian Porumboiu e extrem de supărat după eșecul de la Ploiești, 0-1 cu Astra. Finanțatorul e nervos pe atitudinea jucătorilor săi, dar și pe Ioan Niculae, care după joc a afirmat că Porumboiu nu ar trebui să vorbească despre arbitraj în condițiile în care nu au avut nicio ocazie în partida de luni. „M-a șocat reacția lui Porumboiu. Nu a fost furat deloc, ba din contră. Tot timpul face circ, minciună, lucruri care nu au legătură cu campionatul”, a spus Niculae.
Ați trecut peste amărăciunea înfrângerii de la Ploiești?
Am fost dezavantajați clar în meciul cu Astra, am avut două penalty-uri. În minutul 35 se impunea și o eliminare la Fatai pentru atacul brutal pe care l-a avut la Papp. Mă așteptam la un asemenea arbitraj din partea lui Hațegan, nu este prima dată când ne dezavantajează.
Meciurile din trei în trei zile au început să lase urme…
Oboseala echipei era evidentă. Nu doar abitrajul a fost de vină. A contat foarte mult și timpul pe care l-am pierdut prin aeroporturi la revenirea de la Lisabona.
Dar cu patronul Astrei ce aveți?
M-a deranjat atitudinea lui Ioan Niculae. Nu știam că foștii securiști se pricep și la arbitraje. Eu nu m-am luat de dânsul sau de Astra. Am criticat doar abitrajul lui Hațegan. Când eu arbitram, el își făcea meseria, asculta pe la uși. Să bage și el câți bani am băgat eu în fotbal și pe urmă să vorbească.
„Nu sunt supărat pe Cerniauskas”
Ce părere aveți despre greșelile care se comit împotriva dumneavoastră?
Mă deranjează foarte mult felul cum sunt tratat și cum am fost abitrat, fără pic de respect față de regulile jocului. Nu mai vreau să fiu prostul de serviciu din fotbalul românesc. Am avantajul că știu cum au fost promovați, dar și dezavantajul că aproape la fiecare meci au greșit împotriva echipei mele.
Totuși, echipa a evoluat destul de slab…
Sunt supărat și pe jucători, care au avut o primă specială la partida cu Astra, una foarte mare pentru Liga I. Am ținut să câștigăm acest joc, pentru că sezonul trecut ne-au scos din lupta pentru titlu, dar se pare că nu toți jucătorii au fost interesați de prima oferită.
Pe Cerniauskas sunteți supărat?
Nu sunt supărat pe Cerniauskas, pentru că la Ploiești ne-a scos de patru ori. Este singurul jucător din lot căruia nu am ce să-i reproșez.
Am cheltuit foarte mulți bani, dar batjocura la care am fost supus în ultimele două campionate m-a făcut să-mi pierd entuziasmul
Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui
Eu știu cum a fost promovat Hațegan și de cine. El a fost promovat în arbitraj de Prunea și Lupescu și avantajează cu predilecție anumite echipe
Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui
Wesley, suspendat patru etape!
Wesley a primit patru etape de suspendare după cartonașul roșu pe care l-a primit la Lisabona în meciul cu Sporting. Atacantul brazilian va mai putea juca pentru FC Vaslui în Europa League, doar dacă echipa se va califica în primăvara europeană”. Vom face apel, Wesley a fost provocat și lovit înainte de a lua «roșu»”, a declarat Constantin Zotta.