Impresarul mijlocașului Andrei Mureșan de la Gloria Bistrița, Ana Maria Prodan, a declarat că jucătorului pe care îl reprezintă i s-a adăugat o anexă în contractul care expira la finalul sezonului, precizând că nu a putut vedea documentele nici la club, nici la LPF.
„De trei zile încercăm să intrăm în posesia contractului. Jucătorul a cerut și el ieri să i se prezinte contractul de către club, dar a fost refuzat. I s-a spus să se ducă la LPF să-l studieze. Acum eu sunt la LPF. Dimineață, contractul nu era înregistrat la LPF. Apoi, a venit domnul Pădureanu la LPF și a apărut și o înregistrare a contractului, dar actul propriu-zis nu e aici, e doar înregistrarea. Le-am solicitat celor de aici să-mi arate contractul dar mi-au răspuns «Nu se știe de ce nu este la Ligă contractul»”, a spus Ana Maria Prodan.
Aceasta a precizat că jucătorul intrase în ultimele șase luni de contract, dar acum i s-a adăugat o noua anexă la contract care îi schimbă datele. „În vară el urma să devină jucător liber. Intrase deja în ultimele șase luni de contract. Acum, se spune că există o anexă la contract și că nu va deveni liber la sfârșitul sezonului”, a mai spus Ana Maria Prodan.
Președintele clubului Gloria, Jean Pădureanu, a declarat că nu dorește să comenteze acest caz cu presa, fiind exclusiv problema grupării bistrițene, a jucătorului și a LPF.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER