Încă un străin în Giulești!** Senegalezul Keita, înlocuitorul lui Herea

Rapidiștii se pregătesc să se despartă de Ovidiu Herea, care
este aproape să semneze cu Dnepr Dnepropetrovsk. În locul lui, Dinu
Gheorghe vrea să-l aducă din Portugalia pe atacantul senegalez
Ladji Keita (27 de ani), de la Sporting Braga.

În vară, africanul a fost în atenția Rapidului, dar tratativele nu
s-au concretizat din cauza faptului că bucureștenii au sperat că
până la urmă îl vor aduce pe Moraes de la Gloria Bistrița.
Senegalezul a fost adus în vară de la Setubal și este a patra
alternativă pentru Domigos Paciencia. „Vamă” a discutat cu
oficialii portughezilor și se pare că va fi împrumutat Keita în
Giulești până în vară cu opțiune de cumpărare, negocierile fiind
foarte avansate.

Se rupe
balanța

Dacă până acum raportul dintre românii și străinii de la Rapid era
oarecum echilibrat, din acest retur este foarte posibil ca balanța
să încline în favoarea braziliano-portughezilor din lot. Semnalele
sunt clare. Ovidiu Herea și Marius Constantin se pregătesc să se
transfere în străinătate, iar cei care îi vor înlocui sunt tot
jucători vorbitori de limbă portugheză. În acest moment,
giuleștenii se află în tratative avansate cu un fundaș dreapta care
a evoluat în campionatul Portugaliei pentru a-l înlocui pe
„rebelul” Rui Duarte, care refuză să se prezinte la antrenamente.
În plus, Marius Șumudică vorbește limba portugheză, iar acest lucru
i-a făcut pe jucătorii străini să accepte mai ușor ofertele venite
din Giulești.

210 de mii de
euro
este salariul lui Lazăr, fiind cel mai bine
plătit român de la Rapid

280 de mii de
euro
este salariul lui Marcos Antonio, fiind cel
mai bine plătit străin de la Rapid

Publicat: 04 02. 2011, 08:14
Actualizat: 04 02. 2011, 08:15