Încă un talent care moare speranță? Gabi Iancu a eșuat și în liga a doua din Turcia. Când a jucat ultimul meci

  • Văzut drept unul dintre cei mai talentați tineri ai generației sale, Gabi Iancu dezamăgește și în liga a doua din Turcia, acolo unde joacă sub formă de împrumut la Karabukspor
  • Ultimul meci pe care l-a jucat Gabi Iancu în tricoul lui Karabukspor a fost pe 30 octombrie 2015, atunci când a jucat 10 minute în campionat cu Boluspor

Unul dintre cele mai comentate transferuri făcute de Steaua din curtea lui Gheorghe Hagi, aducerea lui Gabi Iancu pentru 500.000 de euro se dovedește un eșec de proporții. Fotbalistul de 21 de ani s-a remarcat la campioana ultimelor trei ediții doar prin episoade de indisciplină, iar împrumutul din această vară în Turcia nu pare să îi priască. Atacantul a jucar doar în patru partide pentru Karabukspor (liga a doua din Turcia) în acest sezon și mai are trei apariții în Cupa Turciei și nu este văzut nici măcar un jucător de lot de către antrenorul echipei.

Când nu ai valoare sau când nu e sortit să ajungi fotbalist poți să ai 17.000 de șanse, tot degeaba. Ce, Iancu nu a avut șanse?„, spunea Gigi Becali în fața camerelor de luat vederi în vara lui 2015, atunci când fotbalistul era exclus pentru a doua oară din lot de Mirel Rădoi din cauza problemelor de comportament. După ce i s-a transmis clar că nu mai e nevoie de serviciile sale și după ce a refuzat să discute cu Viitorul și cu FC Voluntari, cluburi interesate de achiziția lui, Iancu a acceptat să plece sub formă de împrumut timp de un sezon în Turcia, la Kardemir Karabukspor. În liga secundă a Turciei a primit șansa să joace titular și a înscris două goluri în primele două partide în care a fost introdus pe teren. Totuși, de la acel moment – finalul lunii septembrie – prestațiile lui Iancu au scăzut considerabil în calitate și, într-o perioadă în care au apărut și problemele de sănătate, atacantul nu a mai prins nici măcar lotul de 18 la Karabukspor.


Schimbarea de look pentru care a optat Gabi Iancu de la transferul în Turcia nu l-a ajutat să se integreze la echipa din liga secundă. Iancu a avut apariții meteorice în tricoul lui Karabukspor. Foto: fb Karabukspor


Are o medie de 43 de minute jucate pe meci. Antrenorul nu l-a mai luat în lot de șapte etape

Ultimul joc disputat de Gabi Iancu în campionat în tricoul lui Karabukspor a fost acum 84 de zile, mai precis pe 30 octombrie 2015. Atunci, Iancu a fost trimis pe teren în ultimele 10 minute ale unui meci cu Boluspor. Apariția meteorică nu a fost o excepție pentru român, Gabi Iancu fiind pe teren doar în 4 jocuri de campionat strângând astfel o medie de 43 de minute pe meci. La „palmares” se mai pot adăuga cele trei apariții din Cupa Turciei, cu o medie de 81 de minute pe meci. Totuși, Iancu este complet ieșit din schemă în acest moment la Karabukspor, antrenorul optând să nu îl mai ia nici măcar în lotul de 18 jucători pentru utlimele șapte etape!

800.000 de euro este cota de piață pe care o are acum Gabi Iancu, în scădere continuă față de iarna lui 2013, atunci când a venit la Steaua

Probleme încă din primele zile la Steaua

Aventura lui Gabi Iancu la Steaua conține mai multe elemente care au legătură cu scandalul decât cu spațiul fotbalistic. Imediat după transfer, ProSport prezenta primele reacții ale vestiarului la adresa tânărului. „Talent are, se pregătește bine, nu asta e problema. Petrece mult timp aranjându-și părul cu gel înainte de antrenamente, iar din vestiar nu iese dacă nu are gulerul de la tricou ridicat. Primul lucru pe care l-a făcut atunci când a intrat în vestiar a fost să se intereseze cât costă căștile audio beats by Dre, a doua zi venind cu unele pe care a cheltuit aproape 1.400 de lei„, susțineau la acel moment jucătorii Stelei. Iancu, care a debutat la Steaua cu o perioadă de absență dată de o operație la menisc, a eșuat în a se impune titular. A fost folosit de Laurențiu Reghecampf în numai 40 de partide într-un sezon și jumătate, media de minute pe meci fiind de 46.


Apariție spectaculoasă pentru Gabi Iancu imediat după transferul la Steaua. Inconjudat de Chipciu, Tănase, Tătărușanu sau Chiricheș, atacantul și-a făcut apariția pe gazon cu iPad-ul și cu o pereche de căști ce costă 1400 de lei. Foto: ProSport


Marius Alexe s-a impus la Karabukspor

Alți doi români joacă la echipa de pe primul loc din liga a doua turcă. Dacă stelistul Ionuț Neagu este la fel de neinspirat precum Iancu, mult mai bine stau lucrurile în ceea ce-l privește pe Marius Alexe. Fostul atacant al lui Dinamo este în acest moment al doilea gogheter al echipe, cu cinci reușite în 16 etape. Alexe, cel care este folosit de cele mai multe ori titular, a mai marcat un gol și în cele două jocuri de Cupă în care a fost folosit.

Publicat: 21 01. 2016, 17:23
Actualizat: 21 01. 2016, 17:24