„U” Cluj ar putea realiza un nou transfer de marcă în această vară, după ce Janos Szekely a afirmat că și-ar dori să îmbrace din nou tricoul „Șepcilor roșii”. Pus pe liber în această vară de Steaua, Janos spune că o revenire la echipa pentru care a mai evoluat între 2003 și 2006 l-ar onora.
„Deocamdată nu știu unde voi evolua în sezonul următor, dar aș fi ipocrit să spun că nu mi-aș dori să joc la Universitatea Cluj, un club care înseamnă ceva pentru mine, chiar dacă am trecut între timp și pe la alte echipe. La Universitatea se construiște acum ceva frumos, se vede acest lucru. „U” nu este un club mic, este o formație consacrată care are toate șansele să obțină mari performanțe în sezonul care urmează și pe viitor„, a declarat Szekely, pentru Ziua de Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER