Încă un transfer de top făcut de Neluțu Varga pentru Dan Petrescu: CFR Cluj l-a acontat pe Christopher Braun de la FC Botoșani! Lovitură spectaculoasă dată de campioană | EXCLUSIV

CFR Cluj a mai făcut un transfer de top. Christopher Braun, fundașul de bandă al celor de la FC Botoșani va completa lotul formației din Gruia, din sezonul viitor.

Din informațiile ProSport, Dan Petrescu a aflat că jucătorul de 30 de ani va rămâne liber de contract din vară, atunci când i se încheie contractul cu FC Botoșani, și l-a convins să vină sub comanda sa.

CFR Cluj, încă un transfer: Christopher Braun de la FC Botoșani semnează la cererea lui Dan Petrescu

Crescut la academia celor de la Hamburg, Braun are dublă cetățenie, germană și ghaneză, și a venit în Liga 1 sezonul trecut, în octombrie 2020. Evoluează de regulă în flancul drept, iar la nevoie poate fi utilizat și ca fundaș stânga.

Mutarea a fost perfectată pe modelul transferului lui Roger, de la UTA, și ar putea fi anunțată în scurt timp. În vara anului trecut, CFR Cluj a făcut o ofertă oficială pentru Braun, de 500.000 de euro, dar formația moldavă a refuzat propunerea.

Contactat de ProSport, Valeriu Iftime a afirmat că a negociat cu Braun prelungirea angajamentului. Negocierile nu au ajuns la un numitor comun pănă în acest moment.

„Nu știu de vreo înțelegere între CFR și Braun, cu siguranță nu pleacă acum de la noi și nu vrem să îl dăm. Ce pot să vă spun e că îi expiră contractul în vară, noi i-am făcut o ofertă de prelungire, dar el încă nu a semnat.

Nu pot să zic că nu vrea. Este posibil ca oamenii de la CFR Cluj să se fi înțeles cu el și să meargă acolo liber de contract. Ne vom baza în continuare pe băiat”, a declarat finanțatorul botoșănenilor.

Christopher Braun a fost adus liber de contract la FC Botoșani în octombrie 2020. În vară, va ajunge la CFR Cluj, sub comanda lui Dan Petrescu. Sursă foto: SportPictures

Christopher Braun a fost jucător de bază în această stagiune pentru echipa antrenată de Marius Croitoru evoluând în toate cele 22 de etape în Liga 1 și a marcat o dată, în partida cu FCSB, încheiată cu victoria roș-albaștrilor, scor final 3-1.

700.000 de euro este cota lui Braun potrivit Transfermarkt

 

 

Publicat: 30 01. 2022, 21:24
Actualizat: 31 01. 2022, 02:05