Încă un transfer făcut de Steaua. Bawab a semnat pe doi ani. Becali: „Mâine pleacă în Turcia și intră pe mâinile lui Reghe”

Steaua a reușit încă un transfer. Tha’er Bawab, ultima oară la CS U Craiova, a semnat cu echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf un contract valabil doi ani.

Steliștii sunt extrem de activi în această perioadă pe piața transferurilor. După ce aseară au anunțat că l-au transferat pe Marica, astăzi a venit rândul lui Bawab. Iordanianul a rămas liber de contract după despărțirea de CS U Craiova și a ajuns la Steaua prin intermediul familiei Reghecampf, cu care are are o relație bună.

Bawab a semnat pe doi ani și urmează să plece și el în cantonamentul din Turcia: „Este jucătorul Stelei, ne-am înțeles, e totul rezolvat. A semnat pe doi ani. Mâine pleacă în Turcia și intră pe mâinile lui Reghe”, a dezvăluit Gigi Becali pentru gsp.ro.

Tha’er Bawab are 30 de ani, poate juca mijlocaș ofensiv și atacant și în prima parte a sezonului a jucat în 19 meciuri, a dat trei goluri și a reușit cinci assist-uri.

Ce transferuri a făcut Steaua până acum: Ciprian Marica, Alex Bourceanu, Mihai Pintilii, Marko Momcilovic, Sebastian Chitoșcă, Doru Popadiuc, Cătălin Ștefănescu, Paul Pârvulescu (revenit din împrumutul la Voluntari).

Publicat: 15 01. 2016, 16:36
Actualizat: 15 01. 2016, 20:40