Nebunia vânzării drepturilor de televiziune din Liga I a împărțit în mai multe tabere lumea fotbalului românesc.
Toți au idei pe care le vor prezenta în Adunarea generală de luni, atunci când se va vota versiunea finală a caietului de sarcini ce va fi vândut televiziunilor interesate.
Iuliu Mureșan e încântat de faptul că licitația va începe de la 50 de milioande de euro, o sumă bună pentru Liga I.
„Până luni ne vom decide în privința vânzării drepturilor TV, am studiat caietul de sarcini, dar încă nu pot să spun cum vom vota. Va câștiga majoritatea, fiecare vine cu idei și se vor analiza. Mi se pare bună ideea de a porni licitația de la 50 de milioane de euro. Fotbalul este cel mai bun vector de publicitate, dar acești bani se iau și în funție de nivelul economic al țării. Mai suntem în discuții cu un jucător, să vedem dacă se va concretiza până saptămâna viitoare.” a spus Iuliu Mureșan la Sport.ro
Președintele CFR-ului a comentat și situația lui Marica, jucător exclus de Vfb Stuttgart și care ar trebui să își rezolve cât mai rapid problemele pentru a-și găsi un alt club pentru care să evolueze.
„Toți jucătorii noștri au plecat pe cale amiabilă, nu am avut nicio problemă. Ar fi bine ca Marica să joace, sunt puțini jucători români care joacă la nivel înalt. Cel mai bine ar fi să se rezolve problemele și Marica să știe unde va putea evolua de acum încolo.” a mai spus președintele CFR-ului.
Mureșan a mai spus că s-a înțeles foarte bine cu toți jucătorii care au evoluat la CFR și care ulterior au fost cedați la alte echipe, o legătură specială fiind cu atacantul vândut în această iarnă la Kuban Krasnodar, Lacina Traore.
„Traore mi-a spus că i-am fost ca un tată, important e că am rămas prieten cu jucătorii care au plecat de la noi.” a încheiat Mureșan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER