Încasări RECORD!** CFR, gata să vândă jucători de 11 milioane de euro! Cum poate rămâne Ando fără jumătate de echipă
CFR Cluj este echipa din România care a dovedit în ultimii ani că fotbalul poate reprezenta o afacere profitabilă, devenind un exemplu pentru formațiile din București la multe capitole.
Pe lângă încasările faboluase reprezentând bonusuri primite de la UEFA pentru participările în cupele europene, CFR a devenit un nume greu și pe piața transferurilor, reușind cele mai spectaculoase exporturi din România în ultimii ani. Iar tradiția poate continua în această iarnă, când campioana României ar putea avea încasări record pentru fotbalul românesc.
Asta dacă Arpad Paszkany va fi de acord să vândă jucătorii urmăriți de mai multe formații din Europa. Șefii din Gruia se așteaptă ca meciurile din Liga Campionilor să ridice cota mai multor fotbaliști din lotul lui Andone, și acest lucru să se concretizeze și într-o perioadă de mercato „furtunoasă”.
Pantelis Kapetanos și Moudou Sougou sunt principalele „pariuri” ale CFR-ului, ambii având șanse foarte mari să plece în iarnă. În total, CFR ar putea încasa 7 milioane de euro, dar suma are toate șansele să crească. În cărți pentru transferuri în străinătate mai sunt și Ivo Pinto, Mario Camora și Gabi Mureșan, cei trei fiind cotați acum la aproximativ 4.5 milioane de euro.
În cazul fericit pentru CFR în care Kapetanos, Sougou, Ivo Pinto, Camora și Mureșan vor primi oferte consistente, ardelenii se pot aștepta la încasări de peste 11 milioane de euro, ceea ce ar reprezenta un adevărat record în Liga 1, în ceea ce privește încasări din transferuri într-un singur sezon. CFR Cluj a primit deja 3.2 milioane de euro în vară, pentru transferul definitiv al lui Renan la Sampdoria.
Pe lista „celor cinci” se poate adăuga și Rafael Bastos, dacă brazilianul va continua să aibă evoluții similare cu cea din meciul cu Braga și cele din primele etape ale Ligii 1.
COTE DE PIAȚĂ‚, conform transfemarkt.de
Mario Camora – 1.400.000 €
Ivo Pinto – 1.600.000 €
Gabriel Mureșan – 1.600.000 €
Pantelis Kapetanos – 2.750.000 €
Moudou Sougou – 3.500.000 €
TOTAL: 10.850.000 €