Începe demolarea stadionului din Târgoviște. Cum ar trebui să arate noua construcție și ce șanse are Chindia să joace acasă în Liga 1
După ani buni de promisiuni, stadioane desenate și proiecte de ordinul zecilor de milioane de euro… rămase la stadiul de proiecte, microbiștii dâmbovițeni, dar și toată suflarea de la Chindia, care a pus umărul la o performanță istorică, revenirea în Liga 1 după două decenii, primesc în sfârșit o veste bună: începe renovarea bătrânei arene de lângă Turn.
Concret, în următoarele două săptămâni, buldozerele vor intra și vor demola tribuna a II-a, peluza și tabela de marcaj, toate cu o vechime de peste 40 de ani. „Noua tribună va fi construită pe schelet metalic și va găzdui spații pentru presă, oficiali, VIP-uri, locuri acoperite și vestiare moderne. Tabela va fi dărâmată, urmând să se construiască una nouă în spatele porții dinspre Casa Armatei. Toate lucrările sunt preconizate să fie finalizate în primăvara anului viitor, astfel încât Chindia să revină acasă pentru ultima parte a sezonului”, declară surse de încredere.
Până la reabilitarea arenei proprii, echipa din Târgoviște își va susține meciurile considerate pe teren propriu la Mioveni, în baza unui parteneriat solid încheiat cu autoritățile locale din fief-ul uzinelor Dacia. Cel mai probabil, Chindia va juca tot sezonul acasă la Mioveni.
21 de ani în care nu s-a întâmplat (aproape) nimic
După retrogradarea Chindiei din 1998, stadionul „Eugen Popescu” – „Municipal” la acea vreme – s-a degradat de la un an la altul, fără ca autoritățile să intervină în vreun fel. S-a ajuns la situația ca tribuna a II-a și o parte a peluzei să fie închise publicului în 2013, printr-o decizie a Inspectoratului de Stat în Construcții. Până atunci, singurele investiții în infrastructură – și acelea minore – îi aparținuseră omului de afaceri Ghiorghi Zotic, finanțator principal al lui FCM Târgoviște în perioada 2004-2010.
La tribuna I au fost montate câteva sute de scaune, roșii, galbene și albastre, provenite de pe „Lia Manoliu” (fostul stadion național) în baza amiciției lui Zotic cu primarul de atunci al Capitalei, Adriean Videanu. Sub tribună, tot în acea vreme, a fost amenajat un mini-cantonament pentru sportivi, cât și pentru apropiații finanțatorului, care n-au ezitat să își serbeze zilele de naștere printr-o miuță pe stadion și un grătar. Ulterior, după ce Zotic a fost trimis la Șotânga, cu tot cu echipă, Primăria a renovat vestiarele de sub tribuna a II-a și ale juniorilor, iar cantonamentul a rămas în paragină.
În 2014 s-a vorbit despre construcția a două terenuri cu gazon sintetic, în spatele tribunei a II-a. Banii au fost prinși în bugetul Primăriei, dar au „dispărut” peste noapte. Au urmat alte promisiuni, pentru o arenă nouă, ridicată cu fonduri de la CNI, cu deznodământul pe care îl știm cu toții.