Începe era Negoiță la Dinamo!** Badea admite: „Nu mai am motivație!” De ce a solicitat actualul președinte al CA garanții de plată

Ionuț Negoiță trebuie să treacă, în contractul prin care va cumpăra acțiunile lui Nicolae Badea, garanții concrete care să fie executate dacă nu va respecta termenele de plată
Neîncrederea actualului președinte al CA din „Groapă” se leagă de istoricul datoriilor la Stat pe care Negoiță le are, dar și de felul în care acesta a achitat partea sa din salarii în ultimele luni

Lucrurile sunt clare în privința viitorului pe care Nicolae Badea îl are la Dinamo. Actualul președinte al Consiliului de Administrație a decis să plece, a negociat cu Ionuț Negoiță prețul pentru acțiunile sale, iar în aceste zile avocații celor doi trebuie să redacteze actele tranzacției.

Din câte se pare, prețul pe care Badea l-a solicitat în schimbul renunțării la partea sa de 30% din acțiunile clubului este în jur de cinci milioane de euro. Suma include valoarea celor 30 de procente, dar și capitalul financiar pe care patronul Computerland l-a investit în ultimii ani cu titlul de împrumut, însă, în orice caz, suma este oricum sub valoarea reală a acestora. În plus, președintele CA al „câinilor” nu a solicitat să primească banii imediat, ci a acordat un termen de doi ani de păsuință pentru ca datoria să fie achitată, însă a pus o condiție importantă. În contractul de vânzare-cumpărare al acțiunilor, Badea dorește ca Negoiță să includă, în afara sumei tranzacției, și garanții financiare prin care să se asigure că datoria va fi achitată la termenele stabilite. Acestea pot fi proprietăți ale patronului grupului RIN sau chiar conturi bancare.

Peste 30 de milioane datorii la stat
Motivația hotărârii lui Badea este simplă și este prezentată de apropiații patronului Computerland: „Negoiță are foarte multe datorii la stat, iar acest lucru aruncă o serioasă urmă de îndoială asupra posibilităților sale financiare. Astfel, domnul Badea dorește ca, în cazul în care Negoiță va avea probleme cu statul, să aibă o garanție că își va primi banii rezultați din această tranzacție”. La începutul anului, ProSport a scris că datoriile șefului dinamovist la stat sunt de peste 30 de milioane de euro.

Un alt motiv este prezentat chiar de oameni apropiați de Dinamo, care povestesc cum Negoiță a înțeles în ultimele trei luni, cât s-a aflat în conflict cu Badea, să achite partea sa din salariile jucătorilor și angajaților. „Dânsul spunea în presă că achită treimea sa din contractele fotbaliștilor și ale oamenilor de la club, dar de fapt această treime era șesime. Este simplu de ce, pentru că în afara salariilor nete, Negoiță trebuia să achite și partea de impozite și taxe către stat, care era aproape echivalentă cu banii pe care i-a achitat. Și, practic, el a lăsat această datorie tot în contul clubului pe care-l cumpără acum”, au explicat oameni din anturajul lui Dinamo.


Am toate motivele să nu mai rămân la Dinamo! Dar sunt motivele mele, nu le expun public. Nu mai am motivație să continuu la Dinamo
Nicolae Badea, acționar Dinamo, pentru sport24h.ro

Ionuț Negoiță nu a putut fi contactat, ieri, pentru a-și exprima punctul de vedere


 

Publicat: 06 03. 2013, 08:36
Actualizat: 06 03. 2013, 08:41