Steaua a învins în utlima secundă Rapidul și pare să aibă drumul deschis spre titlul cu numărul 24. Număr care a devenit un lait-motiv pentru unul dintre managerii din Ghencea, care este sigur că echipa lui Reghe nu are vreun adversar care să îi pună probleme în Liga 1. Așa s-a întâmplat și astăzi, când Chipciu&Co au demonstrat că sunt superiori la toate capitolele rivalilor, crede oficialul roș-albaștrilor.
„Nu știu de unde este rivalitatea asta. Ei tot explicau că nu am mai bătut de 10 ani pe teren propriu, dar în timpul ăsta noi am luat două titluri și am jucat într-o semifinală de cupă europeană. Astăzi, pe teren a existat o singură echipă, care merita să câștige mult mai clar decât o arată scorul. Dar minciuna nu putea dura la nesfârșit. Jucătorii Stelei sunt magnifici. Au venit după un meci cu Stuttgart, foarte greu și au dominat adversarul de o manieră categorică. Din primul până în ultimul minut.„, a explicat managerul, la gsptv.
Rapid a jucat de la început o partitură defensivă, părând că a venit pe Național Arena pentru a smulge o remiză, deși la nivel declarativ lucrurile stăteau total diferit.
„Nu am văzut niciodată o echipă care să pretindă, la nivel declarativ, că își dorește victoria și să joace așa. Anti-joc total, au tras din timp din primele minute.„, a mai spus oficialul Stelei.
Referindu-se la brigada străină care a condus partida, oficialul din Ghencea a spus: „Am avut penalty clar la Pintilii, am avut faze la care am fost dezavantajați, dar asta nu mai contează. „
În final, conducătorul roș-albaștrilor a ținut să trimită câteva săgeți către „prietenii” lui vechi din peluza giuleșteană, cu care s-a contrat și astăzi extrem de dur, înainte de startul partidei: „Publicul a fost fantastic, le-au arătat băieților în „capoțele”, de la inelul superior al peluzei, ce înseamnă să îți încurajezi echipa până la final.„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER