Începe războiul!

Cristi Borcea și-a revenit, chiar și parțial, după sezonul dezatruos al lui Dinamo. El  a amenințat cu retragerea definitivă de la club, dar, în realitate, pregătește din umbră un război pentru putere cu președintele CA, Nicolae Badea.

Nu știu dacă mai rămân, mă gândesc să mă retrag definitiv de la Dinamo. Dacă mă retrag, o fac definitiv, nu doar din funcția de președinte executiv”, a spus Borcea, care și-a făcut și un aliat, de fapt mai vechiul prieten Vasile Turcu. Vicepreședintele CA a oferit o declarație de susținere a camaradului de arme: “Mă chinui să îl conving pe Borcea să rămână. Eu doar cu el mă înțeleg. Mai stau câteva zile să mă hotăresc și eu dacă plec, dar fără el nu rămân, aș putea să mă duc la FC Argeș”. Miza conflictului este uriașă: captarea polului de putere din tabăra roș-albilor. Iar primul episod al conflictului îl are în centru pe Dinu Vamă, care este dorit de Badea în funcția de președinte executiv, dar care nu are susținerea taberei Borcea – Turcu. Se apropie ședința acționarilor, iar norii se înmulțesc deja deasupra birourilor din Ștefan cel Mare.

Sunt un acționar de paie, am fost adus doar pentru a da bani. Eu și Cristi Borcea am dus greul în acest an. Am devenit incomod la Dinamo, să îmi dea banii investiți și plec, sunt dezamăgit. Sunt căutat doar când trebuie să dau bani la club, în rest deloc
VASILE TURCU, acționar Dinamo.
 

Publicat: 16 06. 2009, 08:46
Actualizat: 16 06. 2009, 08:47