Steaua a șutat pentru prima dată pe spațiul porții la Mediaș în minutul 88, atunci când Tănase a fost aproape de un gol spectaculos direct din lovitură liberă. Steaua și Mediaș și-au chinuit fanii, într-un meci care îi îndepărtează pe Nicoliță și ai lui de Europa.
„Știam că va fi un meci greu, pentru că am întâlnit o echipă care a câștigat împotriva lui Dinamo, una dintre cele mai bine organizate echipe din țară și condusă de unul dintre primii trei antrenori din țară. Oli a avut probleme de lot. Aș vrea să apreciez jocul lui Iliev, care a strâns din dinți și a jucat cum a jucat. La fel și în cazul lui Emeghara. Deja avem un plus la capitolul spirit. Parcă începe să renască spiritul Stelei„, a declarat Mihai Stoica la Digi Sport, la Fantik Show
„Sper ca Oli să rămână”
„Cred că avem doar plusuri la capitolul atitudine. Trebuie să ne recăpătăm încrederea și să reușim o posesie mai bună, dar e nevoie de timp, de muncă și de un antrenor de calibru. Sunt extrem de fericit că Oli a ales să ne ajute. Sper să trăiesc visul ăsta și mai departe și Oli să rămână. Noi avem problema jocurilor directe, stăm prost și cu Rapid și cu Dinamo. Toată atenția noastră se îndreaptă la returul semifinalei de Cupă. Avem primul pas pentru a reuși să ridicăm capul din pământ, să terminăm un sezon în care am avut probleme”, a mai declarat MM
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER