ÎnCOLȚiți! Steaua a fost executată în direct de Colțescu la Giurgiu: trei goluri anulate greșit. Astra – Steaua 2-0
Trei goluri anulate greșit, plus un penalty ușor acordat pentru adversari. Bilanțul greșelilor de arbitraj în defavoarea Stelei la meciul cu Astra Giurgiu a fost unul negru. Iar giurgiuvenii au profitat și au câștigat derby-ul, scor 2-0, trecând pe primul loc în clasamentul Ligii 1, după șase etape. Avansul e, însă, unul fragil: doar două puncte în fața rivalei
- Colțescu a fost acuzat de steliști de viciere de rezultat și pe finalul campionatului trecut, când a dezavantajat campioana în meciul cu Concordia Chiajna, scor 2-2
E greu să contorizezi jocurile psihologice făcute de Marius Șumudică înaintea meciului cu Steaua sau, așa cum a rostit de fiecare dată în săptămâna dinaintea meciului, FCSB. Mai întâi a spus că Astra e cea mai în formă echipă a campionatului și că n-ar trebui să aibă emoții în meciul de miercuri seară. Apoi și-a schimbat discursul, adăugând că echipa campioană rămâne, totuși, o forță a campionatului. A încercat alte diversiuni, anunțând că aproape întreaga linie de fund e indisponibilă. Până la meci, însă, Găman și Morais s-au refăcut surprinzător și au fost titularizați. O pierdere mare a fost Seto, mijlocașul căruia Osmanlispor i-a plătit clauza de reziliere de 300.000 de euro, iar Astra a început căutările pentru un înlocuitor.
Toșca nu l-a scăpat din ochi pe Alibec în prima repriză FOTO: Alexandru HOJDA
Două goluri anulate în prima repriză
Ce n-a fost, însă, o diversiune a fost promisiunea că meciul cu Alkmaar e mult mai important decât cel cu Steaua. „Prefer să pierd cu Steaua și să mă calific în grupele Europa League„, spunea Șumudică imediat după tragerea la sorți. Iar modul în care echipa sa a intrat pe teren a reflectat perfect viziunea tehnicianului. O singură șansă – șut Boldrin de la 30 de metri, prins cu siguranță de Cojocaru – a putut fi contabilizată în dreptul giurgiuvenilor în prima repriză. În rest un joc modest, lent, previzibil, neașteptat de slab atunci când ai în teren oameni precum Teixeira sau Enache. În schimb, Steaua a făcut un upgrade scurt la sistemul de operare: Papp în banda dreaptă, revenit după coșmarul de la Belgrad, iar mult-hulitul fundaș a debutat excelent, cu un gol marcat în minutul 5, anulat însă prea ușor de Colțescu pentru fault în atac asupra lui Junior Morais. În rest, ocazii pentru Chipciu, Hamroun și Popa și un alt gol anulat ultimului pentru ofsaid, în minutul 35.
Scandal și după pauză
Totuși, o nouă evoluție neconvingătoare. Și roata s-a întors în repriza secundă. A fost nevoie de o simplă bâlbâială în defensivă – a câta oară în acest sezon – pentru ca Alibec să marcheze nestingherit din careul mic. Huiduit de aproape tot stadionul pentru indolență, vârful a deschis drumul către victoria Astrei. Una care s-a concretizat puțin peste 10 minute mai târziu, la o nouă decizie bizară a lui Colțescu – un penalty dictat pentru un fault la William de Amorim. Un alt jucător înjurat de microbiștii gazdă, – FCSB-iști sub acoperire – Budescu, l-a țintuit pe Cojocaru și a marcat al șaptelea său gol în nouă meciuri. Deja întinși la maximum, nervii au atins cote maxime! O altă fază în care Steaua a fost aproape să marcheze a fost judecată greșit de tușier, cu un ofsaid inexistent semnalizat la Varela. Iar Budescu trebuia eliminat în minutul 70, după ce l-a pălmuit pe Cojocaru, primind, însă, doar galben!
Budescu, într-un moment în care și-a pierdut capul FOTO captură Digisport
Rădoi a aruncat totul în atac, a schimbat modulul într-un 3-5-2, dar rezultatele n-au venit. Tade a fost complet inutil, Tudorie nu a dinamizat atacul stelist, Enceanu a fost pasager pe teren, în timp ce Hamroun a obosit după o primă repriză extrem de activă. Iar viitorul nu arată bine pentru echipa low-cost a lui Becali, cu un antrenor tânăr, dar lipsit de inspirație. Cât despre Colțescu și brigada lui de arbitraj…
Enache și șarjele lui ofensive au dezechilibrat flancul stâng al Stelei FOTO Alexandru Hojda
Astra Giurgiu – Steaua 2-0 (Alibec 51, Budescu 62 – pen.)
Astra: Lung – Queiros, Oros, Găman, Morais – Enache (Stan 86), Boldrin, Teixeira (Dandea 52), William de Amorim – Alibec (Lovin 68)
Rezerve: Gavrilaș – Ricardo Alves, Roșu, Florea
Antrenor: Marius Șumudică
Steaua: Cojocaru – Papp, Varela, Toșca, Guilherme (Iancu 65) – Filip (Enceanu 82), Tahar (Tudorie 56) – Ad. Popa, Hamroun, Chipciu – Tade
Rezerve: Niță, Râpă, Carp
Antrenor: Mirel Rădoi