INCREDIBIL Ando, GONIT de pe Cluj Arena după ce a devenit CAMPION:** nu a fost lăsat să-l tempereze pe Beto! „Vom cere ca stadionul să se numească Ioan Andone” Reacția ACIDĂ‚ a lui Mureșan

CFR Cluj a devenit pentru a treia oară campioană a României, după ce s-a impus pe terenul lui U Cluj, scor 3-2, la capătul unui meci dramatic, în care oamenii lui Andone au revenit de la 0-2.

Finalul meciului a avut parte însă de noi evenimente repropabile, generate de excesul de zel al gazdelor de aseară, care nu au suportat să-și vadă rivalii sărbătorind chiar la ei „acasă”.

Camerele de luat vederi au surprins un moment în care tehnicianul Ioan Andone a fost practic gonit de pe gazon de un oficial al Universității. Fălcosul încerca să-și tempereze jucătorii și să-i roage să amâne sărbătoarea pentru mai târziu, dar a fost „escortat” în afara terenului, semn că evenimentele de săptămâna trecută nu au schimbat nimic în optica celor implicați în acest meci.

Iuliu Mureșan a comentat extrem de acid momentul: „Noi am fost interziși pe Cluj Arena. Asta e, nu am fost lăsați să ne bucurăm acolo. Nu-i problema. Nu ne bucurăm acolo, noi acolo câștigăm! I-am bătut de două ori acasă și am luat două titluri! O să facem propunere ca Arena din Cluj să se numească Ioan Andone„, a declarat, ironic, Iuliu Mureșan, la Digi Sport.

captură foto: Digi Sport

„Inele de campioni 2012: ProSport premiază pentru al cincilea an consecutiv campioana României cu inele de campion!”
 

Publicat: 19 05. 2012, 00:15
Actualizat: 19 05. 2012, 00:23