Jandarmeria va controla la intrare președinții de cluburi, jucătorii și reprezentanții mass-media la meciul Steaua – Rapid, pentru a împiedica introducerea de materiale pirotehnice în incinta stadionului „Steaua”, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, colonelul Aurel Moise.
„Ca și până acum, controlul persoanelor care au acces în arenele sportive este efectuat de către societățile de securitate și pază. Jandarmeria răspunde însă anumitor solicitări atunci când există dubii cu privire la anumite persoane și se face un control mai riguros. La meciul Steaua – Rapid vom controla absolut tot ce intră în stadion. Vom controla de la președinții cluburilor, până la jucători și ziariști”, a afirmat colonelul Aurel Moise, care a reprezentantat Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Direcția Ordine și Siguranță Publică, la ședința Comisiei Naționale de Acțiune Împotriva Violenței în Sport a întrunită, luni, la sediul Autorității Naționale pentru Sport și Tineret.
Partida Steaua – Rapid este programată, miercuri, de la ora 20.30, pe stadionul „Steaua”, în cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I.
Decizia vine ca urmare a incidentelor de la meciul Steaua – Dinamo din cadrul etapei a XXVIII-a a Ligii I, Jandarmeria susținând într-un raport că anumiți jucători ai echipei oaspete au aruncat propriilor suporteri obiecte promoționale care conțineau materiale pirotehnice.
„Din păcate fenomenul violenței în competițiilor sportive a avut în ultimul timp un trend ascendent. Dacă până acum ne confruntam cu scandări mai puțin ortodoxe, de această dată ne-am confruntat cu o astfel de abordare și din partea organizatorilor. În sensul că o parte dintre sportivi au contribuit la introducerea unor materiale și obiecte interzise pe stadioane. Este vorba despre unii jucători ai echipei Dinamo care înainte de începerea meciului au aruncat către suporterii proprii obiecte promoționale care conțineau și anumite substanțe pirotehnice.
În acest sens, personalul Jandarmeriei, în urma vizionării imaginilor produse de la televiziunea care a difuzat meciul, a încheiat documentele premergătoare începerii urmăririi penale pentru mai mulți jucători ai echipei Dinamo. Iar aceste documente le-am înaintat secției de Poliție competente teritorial, care urmează să continue cercetările și în funcție de rezultatul acestora să dispună măsurile prevăzute de lege”, a explicat reprezentantul Jandarmeriei.
Aurel Moise a menționat că Jandarmeria deține două fulare care conțin materiale pirotehnice, dar nu a dorit să dezvăluie dacă există probe care să ateste că acestea au fost aruncate în tribună de jucătorii dinamoviști. „Jandarmeria a identificat o persoană din galeria dinamovistă care avea asupra ei un astfel de fular, lucru pentru care i-a fost întocmit dosar penal. Personalul Jandarmeriei nu poate decât să constate un anumit lucru. Noi vorbim prematur despre o anumită vinovăție sau despre consecințele ei. La Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a ajuns un fular predat de personalul societății de securitate a stadionului, iar altul, după cum am spus, a fost găsit asupra unui suporter de către Jandarmerie. Sunt două fulare, atât”, a precizat Moise.
Deși a controlat stadionul din punct de vedere pirotehnic, Jandarmeria nu are cunoștință asupra modului în care au fost introduse în incinta stadionului torțele aprinse în tribună de galeria echipei Steaua. „De-a lungul timpului au apărut fel și fel de metode de a introduce astfel de materiale. Chiar acum de curând, în urmă cu două trei etape un reprezentant al mass-media a fost descoperit făcând așa ceva. Și la meciul Steaua – Dinamo Jandarmeria a controlat din punct de vedere pirotehnic stadionul, numai că, din păcate, sunt și astfel de situații care ne creează un discomfort. Nu se știe cum au fost introduse”, a adăugat reprezentantul Jandarmeriei.
Întrebat ce riscă jucătorii echipei Dinamo în cazul în care sunt găsiți vinovați pentru introducerea de materiale pirotehnice pe stadion, Aurel Moise a răspuns: „Este prematur să ne pronunțăm referitor la ce riscă jucătorii dinamoviști. Dar prevederile Legii 4 spun că în astfel de situații se poate dispune de către o instanță de judecată sancțiunea cu închisoarea. Dar în situația de față deocamdată Poliția continuă cercetările și în urma probelor care vor fi admise să se și stabilească participarea fiecărei persoane în săvârșirea faptei”.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER