INCREDIBIL Becali mută Steaua la Băneasa:** „Ca să rămân în Ghencea, cei de la Nord să-i BATĂ‚ pe ăia de la Sud”

Redactor:
Cosmin Boghiu
INCREDIBIL Becali mută Steaua la Băneasa:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că este
hotărât să „mute” formația „roș-albastră” pe noul stadion național
din sezonul viitor, dar admite că și-ar putea schimba decizia dacă
fanii de la Peluza Sud își vor cere iertare sau dacă vor fi
„liniștiți” de cei din Peluza Nord.

„Dacă ăia de la Sud vin cu pancarte «Iartă-ne nea Gigi,
rămâi în Ghencea», numai așa rămân. Vă jur că numai așa rămân.
Altfel, «salut tată». Poate văd pancarte, dar nu cred, nu mai am
încredere în ei. Trebuie să facă ei curățenie, cei de la Nord sunt
vreo 3.000-4.000. Nu că fac instigare. Dacă ei mizează pe bătăi, să
se bată ei 300 cu ăștia 3.000. Să vedem care sunt mai puternici,
ăștia ai mei de la Nord sau ăia 300 de la Sud. Să-i bată pe ăia și
să-i liniștească. Sau să nu-i mai lase ei”,
a spus
Becali.

Finanțatorul a menționat că îi va putea urmări mai ușor și pe
jucătorii steliști dacă baza de pregătire va fi în Băneasa.
„De la vară se vor schimba multe. În trei-patru luni pot să
termin și baza sportiva, în pădure la Băneasa. Vor fi patru, cinci
terenuri, un hotel de 50-60 de camere. Să fie acolo, sub ochii mei.
Dimineață la 8-9, pac. Ce mai pot spune după aia? Bază sportivă, nu
o să mai am treabă, de jucat nu mai joc în Ghencea, joc pe Lia
Manoliu. Scriu la peluza lor «Istoria e a voastră» și le-o las lor
istoria.

Exact acolo, la Peluza Sud. Și ăștia de la Nord, dacă
vor să vină cu istoria mea, și cu istoria adevărată, a lui
Duckadam, cum e recunoscută de milioanele de români, să vină la
istoria asta. Dacă vor istoria aia nebună a lor, ce visează ei, cai
verzi pe pereți, îi las acolo. Să stea, să se ducă duminica și să
plângă la morminte părăsite. Totul va fi degradat, cu nocturnă cu
tot. Și să rămână ăia de la Sud cu peluza lor”
, a mai spus
Becali.

El a precizat că va renunța și să se mai judece cu Ministerul
Apărării Naționale pentru Stadionul Steaua. „Pentru ce să
mă mai judec și cu MApN-ul? Plec eu singur. Acum avem termen, o
să-i spun judecătorului să acorde un alt termen, ca să pot să-mi
iau lucrurile de acolo, și plec, nu mai trebuie să ne
certăm”
, a afirmat Becali.

Gigi Becali a anunțat că își va face și o firmă de pază, care
să-l protejeze de „huligani drogați”. „Cine vrea și mă
iubește pe mine vine la Lia Manoliu. Ce să fac? Să mă bat cu
pietre? Milioanele de suporteri poate nu sunt de acord, dar trebuie
să înțeleagă și ei că nu o mai pot scoate la capăt cu huliganii. Nu
mai au ce să facă pe urmă. Fac eu și o firmă de pază și nu o să mai
poată arunca nici cu pietre. Și la cea mai mică înjurătură nu va
mai intra niciodată. Totul e legal. Fac totul numai ca să scap de
acei huligani drogați”,
a menționat Gigi Becali.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×