Cele două galerii nu s-au menajat aseară în Gruia și s-au înjurat „la greu” încă dinaintea meciului de aseară dintre CFR Cluj și Poli Timișoara. Peluza destinată oaspeților „a luat foc” în minutul 2. Timișoara n-a venit neînsoțită aseară în derby-ul pentru primul loc în Liga I. Aproximativ 400 de fani bănățeni au ocupat sectorul destinat oaspeților și au trecut rapid schimb de „amabilități” cu spectatorii clujeni. Odată intrată și ea pe stadion, galeria CFR-ului nu s-a lăsat mai prejos și a răspuns cu aceeași monedă.
Timișorenii au dat cu torțe în Bonfim!
Totul a culminat însă în minutul 2 al jocului când fanii Timișoarei au scos „arsenalul greu”, torțele. Unele au ajuns chiar în teren și erau să producă o victimă. O torță a plecată din zona peluzei bănățene, potrivit oficialilor „feroviari”, a aterizat lângă fundașul dreapta al oaspeților, Bonfim. Jucătorul a căzut ca secerat la pământ, fiind nevoie de intervenția medicilor. Brazilianul și-a revenit însă rapid și a putut continua jocul, „centralul” Avram calmând spiritele. Observatorul jocului a averizat însă, prin stația de la stadion, că va cere arbitrului întreruperea jocului dacă incidentul se repetă.
Fanii lui Poli, ironizați
Duelul dintre cele două galerii a fost extrem de colorat în scandări, dar și în bannere. Suporterii lui CFR au afișat un banner prin care îi ironizau pe omoligii lor de la Poli, banner pe care scria: „Sunteți suporteri cumpărați / Lui Iancu subordonați / Susțineți un surogat / Că așa-i moda în Banat „. În replică, banățenii au aprins torțe și au fluturat steaguri cu Poli.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER