Incredibil!** Ca să facă economie, Steaua merge în deplasare cu autocarul!

Din rațiuni financiare, dar și disciplinare, Stoichiță își va
duce jucătorii la Alba Iulia cu autocarul, Steaua urmând să
lipsească din București aproape patru zile.
Roș-albaștrii vor disputa sâmbătă următorul meci din campionat, cu
Unirea. Cu toate că în mod normal astfel de deplasări se făceau cu
avionul până la Cluj și apoi cu autocarul până în Alba Iulia, de
această dată traseul va fi mai obositor pentru jucătorii lui
Stoichiță. Echipa va parcurge distanța de 394 de kilometri dintre
București și Alba Iulia în două zile, cu autocarul clubului.

Două
nopți în orașul Oltchimului

Imediat după antrenamentul de joi dimineață din Ghencea, echipa se
va urca în autocar și va merge la Râmnicu Vâlcea, unde se va caza
pentru o noapte. Vineri, după ce roș-albaștrii se vor antrena în
orașul finalistei Ligii Campionilor la handbal feminin, Oltchim, se
va continua drumul tot cu autocarul spre Alba Iulia. Steliștii vor
petrece doar o noapte în acest oraș, pentru că, imediat după meci,
echipa se va întoarce la Vâlcea. „Vom dormi mai mult în autocar”,
spun băieții, care sunt dezamăgiți de felul în care a ajuns Steaua
să facă deplasările pe distanțe lungi în țară. În București vor
ajunge abia duminică.

Nu sunt
bani și se vrea disciplină

Există două motive pentru care deplasarea steliștilor a fost
gândită în acest mod. Cel mai important e de ordin financiar.
Vistieria clubului e goală, datorii peste datorii, astfel că totul
se realizează low-cost. Iar un al doilea ține de disciplina impusă
de Stoichiță în returul campionatului. Și anume preferă să-i țină
pe jucători în cantonamente, concentrați pentru joc, decât să riște
să-i lase liberi și să citească despre unii dintre ei că au fost
surprinși iar de paparazzi prin diferite cluburi.

Apare
riscul accidentărilor!

Drumurile lungi cu autocarul nu erau agreate de fostul antrenor al
Stelei, Cristiano Bergodi. Acesta spunea că jucătorii care stau cu
picioarele îndoite într-un astfel de autovehicul timp de mai multe
ore sunt apoi predispuși la crampe musculare și chiar la
accidentări, deoarece unele grupe de mușchi sunt forțate.

Gigi
îl vrea și pe Apostol

După ce în urmă cu o săptămână afirmase că îi dorește din vară la
Steaua pe Galamaz și pe Bilașco, finanțatorul stelist a dezvăluit
ieri că pe lângă aceștia speră să-l ia și pe Apostol. „Am vorbit cu
Bucșaru. L-am întrebat cu cine discut despre transferuri de la
Urziceni. Cu el sau cu Stoica. Răspunsul nu cred că îl mulțumește
pe Meme. Bucșaru a zis că vom vorbi la vară”, a spus patronul
stelist.

Publicat: 28 04. 2010, 08:40
Actualizat: 28 04. 2010, 09:03