INCREDIBIL Chiar dacă sunt favoriți la titlu, Copos taie cheltuielile la sânge:** „Am vrut să mergem la Ploiești cu o seară înainte, dar nu am avut bani de hotel”

Rapidul este considerată una dintre echipele cu șanse mari la câștigarea titlului, Răzvan Lucescu reușind în ultimele etape să formeze un grup unit care s-a impus în momente dificile.

Un astfel de moment a fost și la partida cu Astra, unde giuleștenii s-au impus cu greu, scor 1-0, la capătul unui meci pe care unii l-au considerat ca fiind suspect.

Răzvan Lucescu spune că nu vrea să intre în polemici pe seama acestor suspiciuni și spune că acestea sunt „strategii ieftine” din partea rivalilor la titlu.

„Noi jucăm pe teren, întotdeauna am jucat, chiar dacă unii au acuzat că Astra nu a evoluat așa cum ar fi trebuit. Acestea sunt strategii ieftine. Vom aborda fiecare meci fără să ne gândim la titlu, fără să ne intereseze ce fac ceilalți. Vreau să tac, sa nu mai fac parte din această nebunie, aceste provocări și războaie. Obiectivul cel mai important pentru noi este să ne asigurăm un loc de cupă europeană”, a spus Lucescu la Dolce Sport.

Chiar dacă Rapidul este una dintre echipele fruntașe ale Ligii I, iată că banii reprezintă o problemă în continuare pentru echipa din Giulești, care nu a avut bani pentru a plăti o noapte de cazare în Ploiești.

„Eu am vrut să merg la Ploiești cu o seară înainte, pentru meciul cu Astra, dar nu am avut bani să stăm la hotel. Nu am făcut un caz din asta, pentru că nu a fost distanța prea mare. Mi-am asumat responsabilitatea să plecăm în ziua meciului, am jucat și am câștigat. Puteam să bat cu pumnul în masă, dar nu a fost cazul. Au fost momente când am jucat și fără prime sau pe sume mici, când alții poate luau 8.000 de euro pe meci”, a mai precizat antrenorul Rapidului.

Publicat: 05 05. 2012, 12:59
Actualizat: 05 05. 2012, 13:00