Problemele financiare cu care se confruntă Rapidul s-au resfrânt și asupra bazei de pregătire, care a ajuns într-o stare deplorabilă George Copos nu a cumpărat trei motopompe pentru udarea terenurilor și acum este nevoit să scoată din buzunar 100.000 de euro pentru refacerea acestora
Il Luce a atras atenția printr‑o declarație publică, iar jucătorii se tot plângeau, neoficial evident, de starea proastă în care a ajuns baza ProRapid. ProSport a mers ieri la fața locului și a găsit un peisaj greu de imaginat acum câțiva ani. Atunci când planeta încă nu dădea semne că se scufundă…
Trei terenuri de antrenament deserveau jucătorii Rapidului, atunci când cantonau la ProRapid. Fiecare dintre ele dispunea de un covor de iarbă comparabil cu cel de pe stadionul „Giulești”. „A fost bine, multă vreme ne mândream că ne putem antrena cum trebuie”, povestește un fost rapidist cu multe nopți petrecute în baza din Bucureștii Noi. Primele semne ale nepăsării au apărut în interior, acolo unde presa nu prea are acces. De acolo, de obicei, vin doar zvonuri. Care spun că mobilierul e cam același de acum 15 ani, când Mircea Lucescu inspecta fiecare cameră pentru a se asigura că nu le lipsește nimic elevilor săi. Oarecum la fel a fost și cu saltelele de pe paturi, care se învechiseră binișor și care au fost schimbate de curând. Tot de curând, semnele nepăsării au început să se vadă și la exterior. Adică pe terenurile de joc, tribune și tot ce ține de un antrenament ce ar trebui să se dispute în condiții normale. Fotoreporterul ProSport a surprins ieri câteva instantanee sugestive. Pentru că atât a putut din cauza bălăriilor imense de pe margine. Chiar și așa, parcă și mai mult au ieșit în evindeță terenurile arse de soare și părăsite de fotbaliști. Nu mai poate fi vorba despre suprafețe de joc practicabile, în niciun caz, tocmai de aceea Sabău a mutat echipa la Buftea. El ar vrea să plece și din Giulești, dar nu sunt bani.
Lui Il Luce nu-i vine să creadă
Mircea Lucescu, antrenorul lui Șahtior și fost tehnician al Rapidului, este cel care, în sezonul 1997 – 1998, a insistat pe lângă George Copos să contruiască o bază de pregătire modernă. Finanțatorul rapidist l-a ascultat la vremea respectivă pe Il Luce și, în decembrie 1997, a finalizat baza de pregătire „ProRapid”. La 15 ani distanță, Lucescu senior s-a întors la „ProRapid” împreună cu actuala sa echipă și a fost total nemulțumit de ceea ce a găsit. „E incredibil cât de rău arată totul aici. Nu-mi vine să cred!”, a fost auzit Lucescu senior. La final, cel mai titrat antrenor român l-a întrebat retoric pe Sabău: „Nu înțeleg cum de poți antrena aici și cum de poți juca pe stadionul ăsta care stă să cadă!”. George Copos n-a putut fi contactat ieri pentru a oferi un răspuns!
Nu a vrut să plătească 4.500 de lei
Pentru patronul Rapidului ar mai exista și alte întrebări la care ar trebui să răspundă. Înainte de criză la ProRapid erau 12 oameni care se ocupau de îngrijirea terenurilor, iar acum au rămas doar trei. Aceștia au un salariu de o mie de lei pe lună, iar banii vin mereu cu întârziere. Aceștia dau din umeri când sunt întrebați de ce a ajuns în această stare baza. Motivul principal care a dus la deteriorarea terenurilor de antrenament a fost lipsa apei. Se pare că angajații de la „ProRapid” au avut probleme cu motopompele, care s-au stricat în timp, iar Copos nu ar fi vrut să cumpere altele noi. O motopompă de udat iarba costă în jur de 1.500 de lei, iar acum patronul rapidist este obligat acum să plătească aproximativ 100.000 de euro pentru a reface cele trei terenuri de antrenament. Pentru lămuriri, de urmărit blogul domnului Copos zilele viitoare.
Terenul de joc, tribuna se degradează. Apoi terenul de antrenament de la „ProRapid” arată foarte, foarte rău, nu poți să pasezi, de aceea ne antrenăm la Buftea Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Rapid
Ce înseamnă baza de pregătire ProRapid: Trei terenuri de antrenament în mărime normală Un teren artificial de dimensiuni reduse Două terenuri de tenis Un hotel pentru cazarea jucătorilor Clădire de birouri Sală de mese Sală de sport ultramodernă
Gazonul arată rău de tot, e aproape imposibil să aduci calitate pe o asemenea suprafață. Am înțeles că și la baza „ProRapid” lucrurile stau cam la fel. Mi se pare incredibil Mircea Lucescu, antrenor Șahtior Doneț
1,5 milioane de dolari l-a costat pe George Copos construirea bazei ProRapid în 1997
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER