INCREDIBIL | Încă o depunctare pentru CFR: decizia luată de FRF

  • Decizia de la Laussane atrage după sine încă o sancționare cu 3 puncte, iar CFR va relua sezonul la doar 6 puncte distanță de locurile retrogradabile.
  • Comisia de Disciplină a amânat în decembrie suspendarea pentru încălcarea fair-play-ului financiar.


Luna februarie este a veștilor proaste pentru CFR. După ce decizia TAS a venit ca o lovitură neașteptată pentru clubul clujean și a respins apelul făcut împotriva deciziei de suspendare, emis de FRF, clujenii au aflat că sancțiunea se va majora chiar. Astfel, CFR nu doar că nu va mai primi cele 6 puncte înapoi, dar va mai pierde cel puțin încă 3 puncte, din pricina încălcării fair-play-ului financiar. Comisia de Disciplină a FRF a anunțat în decembrie că CFR a înregistrat datorii către jucători, în perioada în care a fost monitorizată, iar această abatere de la regulament atrage după sine și o suspendare de 3 puncte. Decizia a fost suspendată atunci, până la aflarea deciziei TAS, dar cum aceasta a fost negativă pentru CFR, suspendarea dictată în decembrie va intra în vigoare. „Admite cererea de suspendare, prin acordul ambelor părți. Suspendă cauza până la data soluționării de către Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne a dosarului CAS 2015/A/4097″, a sunat comunicatul FRF din decembrie”, a sunat comunicatul FRF din decembrie.

Prima dată la retrogradare, în era modernă

În aceste condiții, CFR va rămâne cu 21 de puncte înainte de reluarea sezonului. Chiar dacă nu va cădea în clasament, formația clujeană va fi la doar 6 puncte distanță de FC Voluntari, echipa aflată pe primul loc retrogradabil. Situația se va complica și mai mult după începerea play-off-ului, când punctele se vor înjumătăți. În acest moment, cu punctele înjumătățite, CFR ar avea 11 puncte, iar FC Voluntari doar 8 puncte. Astfel, pentru prima dată de la ultima promovare în Liga I, CFR va lupta pentru evitarea retrogradării. Președintele Iuliu Mureșan s-a limitat să spună că decizia TAS este împotriva principiului privind meritul sportiv. „Fără a comenta soluția pronunțată, considerăm că este o decizie injustă, întrucât prin acestea este înfrânt principiul meritului sportiv, iar rezultatele obținute pe teren de către jucătorii echipei noastre au trecut în plan secund”, a spus Iuliu Mureșan, într-un comunicat emis pe site-ul clubului.
 

Publicat: 03 02. 2016, 14:16
Actualizat: 03 02. 2016, 14:17