Rapidul a pierdut două puncte importante în lupta pentru titlu în partida depe teren propriu cu cei de la Tg. Mureș, scor 1-1.
Tensiunea din timpul meciului și-a pus amprenta asupra oficialilor celor două echipe. Fotoreporterul ProSport Răzvan Lupică a surprins o scenă ce i-a avut în prim-plan pe Diego Longo (preparator fizic Rapid) și pe Anton Heleșteanu (director general FCM Târgu Mureș).
La finalul primei reprize a partidei, centralul Robert Dumitru i-a eliminat pe rapidiștii Răzvan Lucescu și Diego Longo pentru proteste, dar și pe oficialul mureșean Anton Heleșteanu, ca urmare a unei altercații cu preparatorul fizic al giuleștenilor.
Diego Longo a continuat „meciul” în tribune, unde l-a lovit pe Heleșteanu din spate, chiar sub privirile lui Răzvan Lucescu și cu „complicitatea” stewarzilor care au intervenit cu întârziere.
„Am aflat abia după meci că Heleșteanu a făcut un gest urât în direcția băncii noastre de rezerve, spunând că ‘nașul vostru v-a mai luat un titlu’. Îmi doresc ca Tg. Mureș să retrogradeze, după această declarație a lui Toni”, a comentat presedintele Rapidului, Constantin Zotta, la Fanatik Show de pe DigiSport.
În schimb Heleșteanu spune că această declarație este trunchiată. El a precizat că ar fi spus următoarea expresie: „Sunt nașul vostru, v-am tras-o din nou„.
Președintele mureșenilor a precizat că a făcut referire la un meci în care Vasluiul, echipă la care era președinte în acel moment, a egalat în ultimele minute Rapidul, tot într-o partidă disputată pe Giulești și nu la partida pe care el a arbitrat-o în 2006 când Rapidul juca împotriva celor de la Jiul Petroșani, atunci când trupa antrenată de Răzvan Lucescu a pierdut titlul în fața Stelei după un meci cu scântei în care cinci jucători ai giuleștenilor au fost eliminați, iar meciul a fost întrerupt în minutul 76.
Lupta la titlu se dă AICI. Fazele VIDEO din Concordia – Steaua se văd pe www.prosport.ro, luni, de la 19:00. Meciul va fi LIVE pe Dolce Sport, iar www.prosport.ro îți oferă golurile și cele mai importante faze ale partidei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER