INCREDIBIL** Orgia steliștilor a fost sub ochii oficialilor! Unul dintre manageri recunoaște: „Da, am fost și eu! Nu e o imagine care să ne facă plăcere”
Seara de pomină la care au participat steliștii a avut loc sub ochii și oblăduirea oficialilor din Ghencea. Chiar dacă Gigi Becali se declară șocat și spune că nu știa de scandal, unul dintre managerii Stelei recunoaște că a fost printre cei aflați sâmbătă seară în oraș
„Da, au băut! Au fost aproape toți jucătorii în club aseară, mai puțin cei de la echipa națională, am fost și eu, au fost și alții din staff. E adevărat, nu e o imagine care să ne facă plăcere”, a declarat unul dintre managerii Stelei la Dolce Sport.
„Nu vreau să le iau apărarea, dar a fost ghinionul lor că au fost urmăriți”
„Nu vreau să le iau apărarea, dar să știți că ei au stat în cantonament din iunie până azi, era singurul weekend când aveau timp să iasă în club. Dacă a doua zi ar fi avut antrenament, atunci era o mare problemă. Au avut acceptul clubului să iasă, dar le-am spus să aibă mare grijă. Ghinionul lor că au fost urmăriți”, a mai spus oficialul Stelei.
Unul dintre managerii Stelei: „Nu au încălcat regulamentul”
„Nu te duci în club să bei apă. Asta e! Probabil că va fi ultima oară când vor merge în club și vor pleca în starea asta, dar nu se pune problema să se ia măsuri drastice. Repet, au avut liber, nu au încălcat regulamentul. Îmi cer scuze suporterilor în numele lor, dar nu e un capăt de țară că s-a întâmplat asta”, a încheiat oficialul din Ghencea