INCREDIBIL! Putea fi cea mai tare campanie de transferuri din ultimii ani!** O echipă din Liga I a considerat că n-au valoare, toți au ajuns la Benfica în această vară
FC Vaslui a trecut pe lângă o campanie de achiziții extrem de spectaculoasă. Cel puțin așa anunță fostul antrenor al moldovenilor, Augusto Inacio. Într-un interviu pentru ProSport, acesta susține că la Vaslui au fost aproape să ajungă atacantul Michel, fundașul Luisinho și portarul Lopes, jucători care între timp au semnat cu Benfica Lisabona.
„Eu am indicat doar trei jucători. Varela, Targino și Caue. Am spus de Michel și Luisinho de la Pacos Fereira, între timp au semnat cu Benfica. Ei n-au fost buni pentru Vaslui. L-am indicat pe portarul Lopes de la Feirense, nu l-au vrut pentru că avea 34 de ani, dar l-a vrut Benfica. Și au mai fost jucători care au ajuns între timp la Panathinaikos sau uite un alt exemplu, Danielson de la Famagusta, erau cu toții în jur de 13”, a declarat Augusto Inacio pentru ProSport.
Michel este un atacant în vârstă de 25 de ani cotat la 3 milioane de euro, care în sezonul trecut a jucat pentru Pacos de Ferreira, club pentru care a marcat anul trecut de 9 ori.
Luisinho joacă fundaș stânga, are 27 de ani și este cotat la un milion de euro. Sezonul trecut a evoluat pentru Pacos și a marcat un gol.
Paulo Lopes este un portar în vârstă de 34 de ani, care este cotat la 900.000 de euro și a venit de la Feirenese
Toți trei au fost aproape de FC Vaslui, însă conducerea clubului nu și-a dat acceptul pentru lista întocmită de Augusto Inacio. Benfica Lisabona a crezut însă în valoarea celor trei și i-a inclus în lotul pentru noul sezon.