ÎnCURCAți
Aflați sub presiunea locului din clasament, „marinarii” au încercat ieri marea cu degetul. Eforturile lor au fost zădărnicite însă de un gol suspect de ofsaid, după ce și etapa trecută, constănțenii fuseseră „măcelăriți” de arbitrajul lui Balaj.
Gazdele nu s-au speriat de renumele adversarului și au început tare meciul. Chico a zguduit bara transversală a lui Grigore, mingea cazând la câțiva metri în fața liniei porții. Tribuna constănțeană a luat „foc”, cerând gol. Asistentul Eduard Dumitrescu a fost de altă părere și a fost „recompensat” cu un potop de înjurături. Trezită parecă dintr-un somn adânc, Unirea a ieșit la joc și a început să-i toace mărunt pe „marinari”. Rând pe rând, Frunză, Bilașco și Apostol au înclinat terenul spre poarta lui Curcă. Cu două minute înainte de pauză ialomițenii au reușit să deschidă scorul, cu largul concurs al goalkeeperu-lui Farului , dar și după o poziție suspectă de ofsaid. Mitanul secund s-a desfășurat cam după aceleași coordonate ca și primul: dominare sterilă a gazdelor și o apărare tipic englezească a lui „Chelsea de Ialomița”. Degeabă a forțat Marinof cu introducerile lui Alibec și Fatai, Urziceniul nu voia sub niciun chip s-o lase pe Dinamo să se desprindă în fruntea clasamentului. Iar „Bursucul” s-a ocupat fără probleme de menținerea rezultatului înregistrat în prima repriză, elevii săi controlând lejer ostilitățile până la finalul meciului.
Â
Â