Indicatorii tehnico-economici ai stadionului din Craiova au fost modificați în ședința Guvernului. Autoritățile promit că arena va fi gata la finalul lui august
Noul stadion de fotbal din Craiova, aflat în faza de execuție pe locația fostului stadion Ion Oblemenco, va putea găzdui competiții sportive de nivel FIFA, Champions League și Europa League, potrivit indicatorilor tehnico-economici revizuiți printr-o hotărâre adoptată în ședința de joi a guvernului. Problemele de la stadionul din Craiova au fost semnalate în exclusivitate de ProSport.
„Noul stadion de fotbal din Craiova, aflat în faza de execuție pe locația vechiului stadion Ion Oblemenco, care a fost demolat, va putea găzdui competiții sportive de nivel FIFA, UEFA Champions League și UEFA Europa League, potrivit indicatorilor tehnico-economici ai acestui obiectiv de investiții, revizuiți printr-o hotărâre adoptată în ședința de joi a guvernului. Gradul de realizare a acestei investiții este în prezent de aproximativ 95%, astfel că la sfârșitul lunii august va fi efectuată recepția la terminarea lucrărilor, urmând ca ulterior beneficiarul să demareze procedurile de autorizare specifice”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, gradul de realizare a acestei investiții este în prezent de aproximativ 95%, astfel că la sfârșitul lunii august va fi efectuată recepția la terminarea lucrărilor, urmând ca ulterior beneficiarul să demareze procedurile de autorizare specifice.
Stadionul va avea 27.001,42 mp suprafață construită la sol, 54.159,96 mp suprafață desfășurată, 7 nivele (P+6E, 50,14 m înălțime) și o capacitate de 30.983 de locuri în tribune pentru spectatori, respectiv 232 de locuri pentru persoane cu dizabilități în scaune cu rotile, inclusiv însoțitori, 2.368 de locuri pentru spectatori VIP, din care 440 de locuri în loje, 350 de locuri pentru jurnaliști și 28.033 de locuri pentru public.
„Este vorba despre un obiectiv de investiții cuprins în se mai arată în comunicatul Executivului.
Potrivit sursei citate, modificările față de conceptul inițial includ numărul de niveluri (P+6E față de P+M+4E prevăzute anterior), introducerea unui inel perimetral pentru rezolvarea problemelor de acces și evacuare a publicului în situații de urgență, potrivit avizului ISU, ceea ce a mărit suprafața construită cu 7000mp, amplasarea a patru studiouri outdoor la ultimul nivel al clădirii, cu vizibilitate 180 de grade și unghi de filmare corespunzător, precum și mărirea adâncimii de fundare și creșterea numărului de piloți forați, din cauza pânzei freatice ridicate – fapt constatat în urma studiului geotehnic de detaliu, efectuat după demolarea vechiului stadion Ion Oblemenco.
Gabriel Pecheanu, gabriel.pecheanu@mediafax.ro
MEDIAFAX