Indiciile duc la arbitrul Frățilă

Uitându-ne în arhivă, meciul la care face referire latifundiarul din Pipera e cel din 2001 de la Brașov.

În urma acestuia, echipa gazdă a reușit să învingă Steaua lui Pițurcă cu scorul de 3-2, după ce roș-albaștrii egalaseră la doi în minutul 90, dar Onofraș, pe atunci la Brașov, a dat lovitura de grație în minutul 92.

Numai că tot din arhivă reiese că nimeni de la Steaua n-a contestat atunci arbitrajul lui Constantin Frățilă, acesta primind calificativul de 3 stele. Ceea ce ar putea să ducă la concluzia că Gigi Becali a confundat cu bună știință meciurile pentru a arăta apoi faptul că a glumit.

Interesant e că din acea perioadă circulă printre oamenii de fotbal un zvon conform căruia Gigi Becali ar fi trimis recuperatorii după Constantin Frățilă pentru că acesta l-ar fi înșelat. Iar apoi, ca să se „scoată“ în fața stelistului, Frățilă i-a furat cu japca pe rapidiști în meciul din același an de la Pitești, unde FC Argeș a câștigat cu 1-0.

„Aveam șase puncte în fața Stelei, care era pe doi. I-am zis lui Copos să nu-l accepte pe Frățilă arbitru atunci că știam ce se va întâmpla. După meciul de la Pitești am auzit și eu povestea cu Becali. Cred că de asta a și fost scos din arbitraj Frățilă“, ne-a declarat o persoană din anturajul de atunci al Rapidului.

Arbitrul care a condus atunci meciul FC Brașov – Steaua, Constantin Frățilă (foto), se ocupă în prezent cu afaceri.

Vă aduceți aminte de meciul Brașov – Steaua din 2001?
Bineînțeles! Dar am arbitrat excelent atunci, ața s-a scris. Deci poate Gigi confundă…

Nu v-a reproșat nimic?
Nu, de fapt, n-am vorbit în viața mea cu el.

Se zvonește că a trimis recuperatorii după dvs…
Minciuni. Numai minciuni.

De ce v-ați retras?
Mă chinuiau tendoanele. După fiecare meci stăteam la refacere două ore.

Meciul Argeș – Rapid de acum șapte ani nu are nicio legătură?
Nu. Dacă se considera că am făcut „japcă“ atunci de ce nu m-au sunat Mircea Sandu sau Dumitru Dragomir? Nimeni nu mi-a reproșat nimic atunci.

Cum vedeți arbitrajul de azi?

Acum sunt copilași care trebuie să facă față la toți nebunii.

Publicat: 18 03. 2008, 22:46
Actualizat: 18 03. 2008, 23:07