Indiferența Stelei a indignat Federația!** Măsură drastică luată de FRF: vor să schimbe regulile de licențiere
După ce ProSport a semnalat ieri faptul că roș-albaștrii au decis să mai dețină la Centrul de copii și juniori doar cinci grupe, atât cât este necesar pentru a obține licența, ieri responsabili din FRF s-au arătat indignați, dezvăluind totodată că la Casa Fotbalului se discută modificarea regulamentului. „Un lucru este cert, de la anul trebuie făcut ceva pentru copiii și juniorii cluburilor. Nu se poate ca un club de talia Stelei să vină la început să se înscrie cu doar cinci grupe, iar pe parcurs să le plece copiii pe capete. Vom propune ca de la anul cluburile de Liga I, ca să primească licența, trebuie să aibă la centrul lor minimum 12 grupe, nu cinci câte sunt acum”, au punctat oficialii FRF.
MApN: „În Ghencea se poate juca de săptămâna viitoare”
Ministerul Apărării Naționale a dat ieri un comunicat semnat de comandantul Clubului sportiv al Armatei, George Boroi, în care se spune că terenul central de fotbal din Complexul Ghencea poate să găzduiască meciuri chiar de săptămâna viitoare, „Clubul Sportiv al Armatei a luat toate măsurile necesare pentru ca instalațiile de alimentare cu apă și energie electrică să fie funcționale, a reînsămânțat gazonul, iar acesta este acum în perfectă stare de joc. Ne exprimăm sperața că SC FC Steaua va găsi soluțiile necesare pentru a plăti datoriile”, sună comunicatul.