Indisciplină la Steaua: Lăcătuș, în contre cu Ionuț Rada

Marius Lăcătuș nu mai are de gând să le tolereze jucătorilor nicio ieșire. Își dorește ca la antrenamente elevii săi să respecte întocmai ceea ce le cere și să pună în practică, așa cum trebuie, și în partidele amicale. Acest lucru nu s-a întâmplat la meciul cu Swindon Town (2-2), fapt ce l-a supărat pe tehnician. „M-a deranjat atitudinea lor, nu e normal!”, a spus tăios „Fiara”, moment din care a schimbat foaia. S-a văzut și la antrenamentul de ieri-dimineață, singurul de altfel, pentru că după-amiază steliștii au avut liber la cumpărături în Salzburg. În timp ce secundul Mihai Teja dirija jucătorii la un exercițiu fizic, fundașul Ionuț Rada nu a respectat instrucțiunile. „Ioane! Ce-i asta? Așa ți s-a spus?”, l-a luat tare Lăcă pe apărătorul curtat de Murcia, care nu a rămas dator: „Dacă așa ne-a explicat…”, i-a răspuns Rada, al cărui dialog a fost încheiat de antrenor scurt și pe un ton ridicat: „Ba ți-a explicat!”. Marius Lăcătuș nu și-a neglijat nici portarii, lăsați pe mâna lui Andrei Speriatu. Aflat la mijlocul terenului, i-a cerut lui Zapata o pasă direct la el, din poartă. Columbianul a greșit însă ținta, fiind „urecheat” de Lăcă. „Sunt bătrân, nu am voie să mă mișc, dă-o la mine!”, i-a strigat tehnicianul.

Conflictul dintre ei era unul mai vechi

Relația dintre Rada și Lăcătuș scârție încă din iarnă, atunci când Lăcătuș a decis să nu mai conteze pe serviciile fundașului, lăsat mai mult în afara lotului. De altfel, între cei doi a vut loc și un dialog contradictoriu pe această temă, ex-rapidistul refuzând să joace pentru echipa a II-a. De asemenea, și la meciul cu Swidon Town Rada a fost pus la colț de antrenor pentru evoluția sa, fiind schimbat la pauză.

Publicat: 12 07. 2008, 23:08
Actualizat: 13 07. 2008, 08:52