Îndrumar pentru victorii mici**

Blestemul lui Arghezi – „Să vrei peste mie, să poți pân’ la
șase” – suflă aprig prin fotbalul nostru. Plouă cu echipe născute
și hrănite nu pentru succes, ci pentru supraviețuire. Camuflați în
tacticieni, cruciații lui 1-0 recurg la tertipuri care provoacă
jenă privitorilor onești. Victoria prin cezariană e barometrul
meschinăriei din campionat. Ea exprimă cifric realitatea unui
fotbal flenduros, croit din minciuni, inflamări grotești și
stridențe. Blestemul lui Arghezi îneacă minimum o jumătate din
vestiarele Ligii I. Se joacă primitiv, alandala și fără scânteie.
Fiecare etapă are cel puțin trei meciuri chinuitor-soporifice, în
care fluierul de pe urmă înseamnă fie trezirea, fie grațierea
publicului. Campionatul acesta sărăcăcios până la revoltă produce
ierarhii rezistente doar de la Curtici la Mangalia. Cum ieși din
țară, cum riști să te scarmene cine te prinde. Una dintre
explicații constă în felul cum se câștigă un meci cu 1-0, în
artificiile nedemne care înlesnesc victoria. Și dacă tot nu mai
putem oferi lumii fotbaliști râvniți sau echipe de temut, măcar să
le punem la dispoziție un îndreptar pentru victorii mici, un ghid
al fotbalului ciupitativ. Iată, așadar, pașii care trebuie făcuți
când o echipă conduce cu 1-0 și nu-i trece prin cap să-și propună
mai mult:

1. Prăbușirea la pământ din te miri ce. După ce-ai marcat,
aruncă-te pe jos la fiecare contact și așteaptă-i pe oamenii cu
targa. Ține-te de falcă, deși ai fost atins ușor la gleznă.
Privește-ți oripilat genunchiul. Tăvălește-te ca vrabia prin praf
în așteptarea ploii. Urlă cât te țin plămânii și flutură dramatic
dintr-o mână, vestind iminența unei catastrofe.

2. Dispariția copiilor de mingi. La 1-0, puerochibiții de pe
margine se transformă din atu în handicap. Retrage-i urgent și
încuie-i în vestiar. Le vei reda libertatea fie la sfârșitul
meciului, fie dacă – Doamne apără și păzește! – adversarul
egalează.

3. Opacitatea față de hotărârile arbitrului. Când ești portar, în
felul ăsta câștigi secunde bune. Până se apropie arbitrul de tine,
până își notează cartonașul galben în carnețel, până îți explică de
ce ți l-a arătat, până îți exprimi stupoarea și încerci apoi să fii
împăciuitor și rezonabil, se poate scurge peste un minut.

4. Grija pentru ținuta personală. Nu poți bate o lovitură liberă de
la 70 de metri în orice condiții. Încearcă să arăți ireproșabil,
chit că joci pe ploaie și noroi. Fii cochet și deprinde ticurile
unui dandy de gazon. Vâră-ți tricoul în șort, întinde-ți meticulos
jambierele, șterge mingea până lucește ca un pepene glasat.

5. Pedanteria oganizatorică. În toiul unei faze fierbinți aruncă o
a doua minge pe teren. Ți-a scăpat, n-ai vrut, nu știi cum a ajuns
acolo, dar se-ntâmplă, cere-ți iertare, de-acum încolo o să fii mai
atent.

6. Gândirea de strateg. În ultimele minute, schimbă-l întotdeauna
pe jucătorul aflat la cea mai mare distanță de locul pe unde
trebuie să iasă de pe teren.

7. Ambâțul fudul. După toate acestea, laudă-ți mentalitatea de
învingător, vorbește despre spiritul de echipă și despre puterea de
sacrificiu și anunță că abia aștepți să-i înfrunți pe
profesioniștii adevărați din Europa. Delirează liniștit. Niciunul
dintre ei nu te aude.

articol scris de Radu
Paraschivescu