Ineficiență istorică!** VEZI cifrele meciului Steaua – Oțelul Galați
Cu 30 de goluri marcate în 25 de etape (nu am inclus rezultatul
de 3-0 la masa verde cu Pandurii), adică o medie de 1,2 goluri pe
meci, Oțelul are cel mai slab atac dintre candidatele la titlu.
Dacă ar continua să marcheze până la finalul campionatului la fel
de rar și ar câștiga totuși titlul, ar fi campioana cu cea mai
slabă eficiență.
Începând cu ediția 1934-1935, când campionatul de fotbal din
România s-a disputat pentru prima oară în formatul actual și nu sub
formă de grupe sau sistem eliminatoriu, campioana a fost tot timpul
și una dintre cele mai prolifice echipe din anul respectiv. Acum,
Oțelul, liderul din ultimele 18 etape și una dintre candidatele la
câștigarea titlului în acest sezon, se află pe locul 9 într-un top
al ofensivei și, în plus, media de goluri din prezent ar reprezenta
recordul minim printre campioanele din istoria de 76 de ani ai
campionatului cu sistem ligă!
Record
vechi de 58 de ani
În acest moment, recordul de ineficacitate deținut de o campioană a
României a fost stabilit în ediția 1953 de CCA București,
precursoarea actualei Steaua. În cele 21 de meciuri pe care
roș-albaștrii le-au disputat atunci, aceștia au marcat doar 27 de
goluri, de unde rezultă o medie de 1,21 de reușite pe meci. Cu o
sutime peste actuala performanță a Oțelului!
UTA,
peste patru goluri
La polul opus stă UTA, care este și singura echipă din istorie ce a
reușit o medie de peste patru goluri pe meci într-un campionat. Mai
exact, în ediția 1946-1947, ITA de atunci a reușit 129 de goluri în
30 de etape, iar golgheterul Bonhadi a marcat de 49 de ori,
stabilind un record și în acest sens. După Revoluție, cea mai bună
performanță e cea stabilită de Dinamo în ediția 1999-2000, când a
reușit o medie de 2,73 de goluri pe meci. La polul opus, CFR a
atins anul trecut pragul minim după 1989: 46 de goluri și o medie
de 1,35 pe meci.
STEAUA
PRESEAZĂ‚ FOARTE BINE
Remarcabil din cifrele furnizate de Ortec/TSS este presingul pe
care a reușit să-l facă Steaua în fața Oțelului. Acesta reiese
foarte bine din cel mai frecvent traseu de pase al gălățenilor.
Râpă a primit 15 pase de la Perendija și 14 de la Grahovac, dar
cele mai multe au mers și în sens invers, cinci către Perendija,
iar șapte la Grahovac. La Steaua se remarcă jocul lui Bicfalvi,
care deschide mult în flancuri, cu opt pase către Bănel, patru la
Bonfim și Latovlevici, respectiv trei spre Brandan. De altfel,
Bicfalvi și Geraldo pasează cel mai precis, cu un plus pentru
primul, care pasează în general înainte, în timp ce Geraldo schimbă
mingile mai ales cu fundașii. Latovlevici și Nicoliță sunt cei mai
căutați steliști cu pase. În schimb, Tănase a intrat după minutul
70 și a trimis doar două pase!
NOTE
EFICIENȚĂ‚ Steaua – Oțelul
Notele calculate matematic de Ortec/TSS pe baza a zeci de acțiuni
pentru fiecare jucător reflectă în special eficiența fotbaliștilor.
E posibil ca un jucător mai puțin activ, dar eficient atunci când
joacă mingea, să fie notat superior astfel celui mai activ, dar
fără prea mult folos. În general însă, fidelitatea este maximă cu
ce s-a întâmplat pe teren. La Steaua – Oțelul, vedeta a fost
Marinescu, dar și cei doi atacanți, Maicon și Dică, renegați de
patron, stau bine. În schimb, Oțelul e corigentă, cu excepția lui
Costin și Ibeh
.Campioanele din
ultimii 10
ani
Sezonul – Campioana
Etape / Total goluri / Medie
2009-2010 • CFR Cluj 34 / 46 / 1,35
2008-2009 • Urziceni 34 / 51 / 1,5
2007-2008 • CFR Cluj 34 / 52 / 1,5
2006-2007 • Dinamo 34 / 63 / 1,85
2005-2006 • Steaua 30 / 49 / 1,63
2004-2005 • Steaua 30 / 47 / 1,56
2003-2004 • Dinamo 30 / 71 / 2,36
2002-2003 • Rapid 30 / 59 / 1,96
2001-2002 • Dinamo 30 / 63 / 2,1
2000-2001 • Steaua 30 / 56 / 1,86
2010-2011: Oțelul – 1,2 (30)
ª Rezultatul de 3-0 obținut la masa verde pentru meciul cu Pandurii
nu a fost luat în calcul
Cea
mai productivă și cea mai ineficientă campioană (pe
decenii)
1991-2000
1999-2000 • Dinamo 34 / 93 / 2,73
1993-1994 • Steaua 34 / 63 / 1,85
1981-1990
1988-1989 • Steaua 34 / 121 / 3,55
1982-1983 • Dinamo 34 / 62 / 1,82
1981-1982 • Dinamo 34 / 62 / 1,82
1971-1980
1978-1979 • FC Argeș 34 / 54 / 1,58
1976-1977 • Dinamo 34 / 84 / 2,47
1961-1970
1966-1967 • Rapid 26 / 39 / 1,5
1963-1964 • Dinamo 26 / 65 / 2,5
1951-1960:
1953 • CCA București (Steaua) 22 / 27 / 1,21
ª S-au jucat 21 de etape – CA Câmpulung Moldovenesc s-a retras la
finalul turului
1956 • CCA București (Steaua) 24 / 64 / 2,66
1941-1950
1950 • Flamura Roșie (UTA) 22 / 43 / 1,95
1947-1948• ITA Arad (UTA) 30 / 129 / 4,3
1934-1940
1934-1935 • Ripensia 22 / 66 / 3
1938-1939 • Venus 22 / 51 / 2,31
„Se
fac jocuri de intimidare!”
Supărat după noua înfrângere în deplasare, 0-1 în Ghencea, Dorinel
Munteanu a ieșit la atac la finalul meciului din Ghencea.
Dorinel și-a început tirada imediat după joc, când a dezvăluit că
arbitrul Istvan Kovacs le-ar fi spus jucătorilor săi: „Ce,
voi vreți să bateți în Ghencea?”. La conferința de presă,
antrenorul Oțelului a afirmat că Istvan Kovacs i-a tocat mărunt
echipa prin prestația sa, uitând că acesta a anulat Stelei un gol
valabil și că n-a dat gazdelor un penalty la Gardoș. Apoi, Dorinel
l-a ironizat pe Becali: „Paștele vine prea devreme și nu
își poate îndeplini obiectivul”, spunând apoi că nu intră în
polemici cu „credincioșii fotbalului românesc”.
Munteanu a acuzat și faptul că e obligat să joace cu Dinamo sâmbătă
la ora 14:00, având un interval foarte scurt pentru refacerea
jucătorilor după partida cu Steaua: „Probabil că Dinamo a
plecat deja spre Galați, iar noi nici n-am părăsit stadionul
Ghencea!”.