Infantino trimite „bezele” la Casa Fotbalului. Valeriu Argăseală e numai „ochi și urechi” | FOTO
Adunarea Generală a FRF are loc azi, la Casa Fotbalului din București, evenimentul reunind 221 dintre cei 261 de membri afiliați. După discursul președintelui Răzvan Burleanu și alocuțiunea vicepreședintelui UEFA, Karl-Erik Nilsson, la prezidiu a urmat Bjorn Vassallo, director FIFA pentru Europa.
„Mă bucur să fiu din nou aici. Vă transmit salutările domnului Infantino (Giovanni Vincenzo „Gianni” Infantino, președintele FIFA). Suntem convinși că atât timp cât nu există agende personale, lucrurile vor merge în direcția cea bună. Rolul oricărui Guvern este să contribuie la dezvoltarea fotbalului. Împreună cu UEFA și FRF, vom lucra pentru asigurarea acestui cadru. Cu transparență și o bună guvernare, fotbalul va avea doar de câștigat. Cu toții avem obligația de a lua decizii în favoarea sportului pe care îl iubim”, a spus Bjorn Vassallo, în fața celor 221 de reprezentanți.
Discursul oficialului FIFA i-a atras atenția lui Valeriu Argăseală, președintele FCSB, care l-a ascultat cu mare atenție pe oficialul din Malta (FOTO). A urmat apoi, la prezidiu, Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF.