Înfrângere după un an pentru campioană: Steaua – Vaslui 0-1 – FOTO. Victorie de cotă 21 pentru moldoveni

  • Roș-albaștrii au suferit prima înfrângere în Liga I după aproape un an. 0-1 cu FC Vaslui, un rezultat care era creditat, înainte de meci, cu cota 21 la casele de pariuri

Cronică scrisă de Cristian Scutariu

„Zi-mi și mie, Vasluiul vine cu echipa bună? Că eu nu mai înțeleg nimic. Ai mei joacă cu ăștia buni, cu Tănase și Chipciu? Că i-am luat cu handicap la pariuri după ce am auzit că Vasluiul joacă cu juniorii”. Interacțiune suporter-jurnalist cu o oră înainte de startul partidei Steaua – FC Vaslui. După două zile în care s-au schimbat de câteva ori datele problemei, după ce moldovenii au anunțat că nu se prezintă, apoi că se prezintă, dar cu juniorii, pentru ca în ziua meciului să vină cu echipa bună. Campionatul pe care LPF vrea să obțină peste 30 de milioane de euro pe sezon oferă mai mult divertisment decât fotbal. Și distracție la pariuri. Cine se aștepta ca echipa cu cotă 1.12 la victorie să nu măture cu adversarul? Cine credea că poate să fie un X de cotă 5.80?

GALERIE FOTO – Prima înfrângere a Stelei din acest campionat

Piovaccari, atitudine de fotbalist neplătit

 Incertitudinea i-a afectat și pe jucătorii lui Reghecampf, cei care au trecut de la relaxarea dată de ideea unui joc cu juniorii Vasluiului la încordarea din momentul în care la stadion și-au făcut apariția Antal, Viveiros și Temwanjera. Chiar și neplătit, Antal știe fotbal și ajunge în careu, acolo unde Gardoș se dezechilibrează și îl doboară (13). Chivulete junior, arbitrul de centru, nu vrea să dea penalty, însă pariorii încep deja să își frământe mânile. Steaua nu joacă nimic. Chipciu continuă să facă preluări în adversar și sprinturi cu privirea în pământ, iar Piovaccari e cel mai bun fundaș al Vasluiului. La poarta lui Cerniauskas se ajunge greu, cu șuturi de la distanță. Ai spune că italianul e cel neplătit de jumătate de an, dar nu, el încasează 17.500 de euro pe lună. Plictiseala și jocul în ciuda pariorilor continuă fără ceva notabil până la pauză.

Antal și Temwanjera, singurii fotbaliști ai reprizei secunde

Reghecampf nu e de acord cu egalul de cotă 5.80 și face modificări. Iese Pîrvulescu și intră Latovlevici, iar suferința lui Chipciu e curmată, intră puștiul Grădinaru. În minutul 58, pericol de 21. Adică de cotă 21, atât cât avea o victorie a Vasluiului. Antal șutează din 11 metri la câțiva centimetri pe lângă poarta lui Niță. Culmea, la cârma jocului sunt moldovenii, cu Steaua periculoasă pe contre. X pauză/1 final avea cotă 3.20. Să fie, oare, X pauză/2 final de cotă 41? Greu de spus, jocul e înfiorător de slab, iar când poarta e amenințată (bară Prepeliță) aflăm că a fost ofsaid. Între timp, trei steliști și-au rezolvat absența din jocul cu Viitorul, de etapa viitoare. Gardoș, Piovaccari și Tănase au încasat câte un galben, un plus pentru echipa lui Hagi. Vasluiul mai ratează o ocazie mare, Temwanjera nu ajunge la o minge centrată în fața porții (77), și spectatorii își pierd răbdarea. Șe rup bilete la pariuri. Minutul 85 aduce marea surpriză! Temwanjera înscrie și aduce un val de înjurături din tribune. Către steliști, către ploaie și către bookmakeri. Se termină un meci în urma căreia rămân două idei principale: prima înfrângere în campionat a Stelei după aproape un an și o victorie de cotă 21 pentru FC Vaslui.

Steaua – Vaslui 0-1 (0-0)

Marcator: Temwanjera (87)

STEAUA: Niță – Prepeliță, Varela, Gardoș, Pîrvulescu (Latovlevici ”46) – Pintilii (cpt.), Stanciu (Răduț ”64)- Keșeru, Chipciu (Grădinaru ”46), Tănase – Piovaccari

Rezerve: Tătărușanu – Râpă, Filip, Iancu

Antrenor: Laurențiu Reghecampf

FC VASLUI: Cerniauskas – Gil Bahia (Prahic ”89), Balaur, Ortiz, Mușat – Madson, Razzotti – Antal, Abelairas (Buziuc ”90), Viveiros – Temwanjera (Pătulea ”90)

Rezerve: Straton – Cuero, Popivici, Mareș


CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT

22:30 Final de meci.

22:20 Gooool Vaslui! Temwanjera a deschis scorul! Se prefigurează o mare surpriză și prima înfrângere în Liga 1 din acest sezon pentru roș-albaștri

22:10 Un suporter de la Tribuna 1 a strigat către Reghecampf: „Jucăm  la pariuri 2 solist?” Antrenorul s-a uitat urât la spectatorul îndrăzneț.

21:40. A început repriza a doua. Publicul a salutat debutul lui Grădinaru în Liga 1. 18 ani are mijlocașul stelist

21:17 Pârvulescu a vomitat pe teren din cauza efortului

20:53 Antal a solicitat lovitură de la 11 metri. Andrei Chivulete nu a lăsat jocul să curgă. Gardoș a alunecat și în cădere l-a dezechilibrat pe fotbalistul Vasluiului.

20:38 Începe meciul, după ce vasluienii au ieșit cu greu de la vestiare. Reghecampf s-a enervat, s-a dus la observator și i-a arătat ceasul.

20:30 Vasluienii nu ies pe teren. Meciul trebuia să înceapă la 20:30. În semn de protest, oaspeții vor sta maxim 10 minute la vestiar înainte de a ieși pe teren. Dinamo a mai făcut așa la un meci jucat la Iași, în urmă cu două sezoane.

20:20 Cu 10 minute înainte de meci, în tribunele stadionului din Ghencea nu erau mai mult de 2000 de spectatori.

20:03 Gheorghe Hagi a venit și el la meci. După meciul din Cupa României cu Dinamo, Steaua va evolua contra Viitorului, la Chiajna

20:00 Probleme cu nocturna. Jumătate din becuri nu se aprind. Steliștii au ieșit la încălzire pe semiîntuneric. 

19:54 Filip e în premieră pe banca de rezerve a Stelei în acest an. El s-a accidentat grav în luna noiembrie, la un antrenament, când după un contact cu Mihai Costea s-a ales cu o fractură de peroneu. Acum s-a recuperat și e apt de joc. Ultima partidă în care Filip a evoluat a fost cea de la Brașov, cu Corona, scor 1-1.

19:47 Avem echipele de start:

19:40 Cei care au bilete la lojă și  trebuie să intre pe la poarta C se vor chinui să intre pe lângă turnicheți, pe la B3-B4. Asta pentru că biletele au fost tipărite greșit.

19:36 Fundașul dreapta stelist, Daniel Georgievski a urcat trist la tribuna 0. El nu va face nici în seara aceasta parte din lotul lui Reghecampf. Macedoneanul are doar 6 prezențe în meciurile din Liga 1, din acest sezon. Ultima oară a evoluat în partida din deplasare cu Pandurii, scor 1-1.

19:35 Titularii echipei Vaslui au ieșit să inspecteze terenul. Antal, Temwanjera sunt printre ei.

19:30 Pentru că juniorii au venit totuși la București, oficialii clubului Vaslui au decis să le lase copiilor loja rezervată lor pentru vizionarea partidei. Vaslui va juca până la urmă cu titularii. Autocarul tocmai a ajuns la stadionul Ghencea.   

  • Steaua – FC Vaslui se joacă diseară, de la 20:30, în condiții speciale. Moldovenii au făcut deplasarea cu mașinile personale în București, dar vor juca cu cel mai bun „11”
  • Singura absență importantă din lotul Stelei este Lucian Sânmărtean, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene

Drumul Stelei către obiectivul principal din acest sezon, cucerirea titlului cu numărul 25, pare ușurat de starea în care se găsește adversarul din această seară. FC Vaslui, echipă care ocupă locul 5 după 26 de etape, se află într-o situație deosebit de dificilă din punct de vedere financiar, lucru care a dus la un protest al celor mai importanți fotbaliști ai moldovenilor. Oficial, cu autocarul clubului, spre București au făcut deplasarea juniori ai echipei, însă în ultima clipă mai mulți fotbaliști dintre titularii lui Liviu Ciobotariu au pornit spre stadionul Steaua cu un alt autocar pus la dispoziție de club. În aceste condiții, o victorie a actualei campioane pare extrem de ușor de obținut.


319 km este cea mai scurtă distanță pe șosea între Vaslui și București, Google Maps estimând o parcurgere a drumului, în condiții de respectare a vitezei legale, în 4 ore și 24 de minute


Cele mai noi informații dau ca probabilă o echipă a moldovenilor formată din cei mai buni fotbaliști. Însă chiar și în condițiile în care FC Vaslui va trimite pe teren, diseară de la 20:30, un prim „11” compus dintr-un mix între titulari și juniori, situația nu îl determină pe Laurențiu Reghecampf să abordeze diferit pregătirea partidei. „Dacă nu vor veni cu titularii, vom avea o surpriză pentru că noi nu studiem juniorii adversarilor. Dar indiferent de echipa Vasluiului pentru noi nu se schimbă cu nimic situația, în cantonament avem cei mai buni jucători„, a comentat antrenorul Stelei situația adversarului pe care îl va întâlni în această etapă. Steaua are o singură absență importată, pe Lucian Sânmărtean, fotbalist suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.+

STEAUA – VASLUI, ECHIPELE PROBABILE

Echipa probabilă a Stelei:

Tătărușanu – Varela, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Pintilii, Prepeliță – Ad. Popa, Stanciu, Tănase – Chipciu

Echipa probabilă a Vasluiului:

Cerniauskas – Bahia, Ortiz, Balaur, Mușat – Razzotti, Madson – Antal, Abelairas, Viveiros – Temwanjera


STEAUA – VASLUI, cotele la pariuri. Cine nu a blocat meciul oferă cote mici pentru victoria Stelei

Desele schimbări de situație în ceea ce privește lotul lui FC Vaslui i-a făcut pe bookmakeri să ajusteze treptat cotele la pariuri până în momentul în care Steaua a devenit favorită certă, iar o victorie a moldovenilor a primit cote foarte mari. Înainte de agravarea situației de la FC Vaslui, casele de pariuri ofereau cota 1.50 pentru o victorie a Stelei, acum majoritatea au blocat partida. Puținele case de pariuri care mai au încă în ofertă partida oferă cote de 1.10-1.13 pentru 1 solist, în timp ce o surpriză a vasluienilor are cota 21.00.


Casele de pariuri care au scos partida din ofertă sunt evidențiate în acest tabel prin cotele tăiate

Publicat: 11 04. 2014, 22:52
Actualizat: 11 04. 2014, 23:37