Îngropat de „Lord”**

S-au dus vremurile când în Gloria – Ceahlăul bătea cine avea mai
mare nevoie de puncte. Echipa lui Șumudică și-a văzut doar de
propriile „necazuri”, fără să-i pese că vechii „prieteni” de la
Cehlăul merg spre liga secundă.

Partidă debuteză pe ploaie, una mocănească și care adoarme cele
două echipe. Se joacă molcom, ca o horă dar fără vlagă. Asta până
în minutul 20, cînd Ciprian Petre înoadă apărarea nemțeană și
înscrie spre ușurarea lui Șumudică. Prima repriză se încheie tot pe
ploaie. Ieșiți de la vestiare, oaspeții strîng șurubul, se aruncă
peste poarta lui Albuț care s-a cam plictisit, dar mersul pe sârmă
a lui Mulisa nu se rezolvă marea problemă a Ceahlăului: golul.

Până la spre finele partideni nu se întâmplă nimic, singurul
lucru notabil fiind faptul că s-a oprit ploaia. În lipsa ei,
bistrițenii se trezesc din letargie, Șumudică țipă pe margine, iar
Hora, Coroian și Ciucă zdrobesc spațiul din jurul porții lui
Villadsen, dar fără efect pe tabelă. Ultima fază aparține lui
Coroian, care ia o minge, o plimbă, o întoarce prin careu, dar
șutul său nu impresionează pe nimeni. „Lordul” zâmbește, iar
„Pinalti” e descumpănit. Nu mai e ca pe vremuri. În Liga I nu mai e
loc de prietenii.

7 puncte în
minus are Ceahlăul cu 10 etape înainte de finalul sezonului față de
primul loc neretrogradabil

Articol scris de Alin CORDOȘ


CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL
LIVE TEXT AL PARTIDEI

Publicat: 28 03. 2010, 18:00
Actualizat: 28 03. 2010, 19:09